luni, 12 decembrie 2011

A STI - piedica sau ajutor in evolutie?


Amidi: De ce mi se pare greu sa aplic ceea ce cunosc teoretic? Pentru ca incerc sa cunosc totul despre domeniu, gandindu-ma ca atunci cand o sa ating un anumit nivel, voi si experimenta. Si tot aman – uneori la infinit - pt ca a cunoaste totul poate dura o eternitate.

Teo: Analizind in mare, doua sint modurile prin care deprinderea de a sti poate deveni o piedica in evolutia spirituala.

Pentru cei mai avansati, una dintre vamile din urma este aceea ce tine de atasamentul fata de ce stii si fata de nevoia de a cunoaste .

A sti e una dintre fortele fundamentale ale vietii si pentru omul pornit pe Cale exista o perioada cind aceasta forta asigura principalul combustibil al dezvoltarii launtrice. Asa este si cu a avea, e o etapa de dezvoltare launtrica in care trebuie sa acumulezi material, ca sa progresezi launtric. Sau a simti - pe o parte a cresterii spirituale domeniul simturilor e dominant. Dar si pe a avea, si pe a simti si chiar si pe a sti trebuie sa le lasi in urma launtric, la un moment dat, daca vrei sa continui Drumul.

Pentru incepatori, tendinta de a confunda cunoasterea teoretica a experientei altora cu experimentarea efectiva e una dintre cele mai alunecoase piedici. Imaginarea parcursului e un imbold firesc cind te interesezi de drum, dar tot imaginarea se poate solda si cu doua tare greu de depasit, pierderea interesului pentru a parcurge efectiv drumul , odata ce simti ca ai fost deja acolo ( in imaginatie parcursul e mai usor si mai grabnic) si rigidizarea launtrica data de preconceptiile cladite in procesul de prefigurare .

miercuri, 30 noiembrie 2011

Riscurile "zborului" spiritual

Amidi: Aceasta fraza: " Cele inalte ale lumii te pot duce pina la marginea prapastiei, dar pentru a o trece nu-ti mai pot fi de folos. Trebuie sa inveti sa zbori, sa te desprinzi de ce te sustinea fara a te pierde in hau.", de final, e descurajatoare, pentru ca pare a nu te sustine nimic in efortul spiritual, iar pericolul de a te prabusi e atit de mare incit te intrebi de ce asa riscant?

Teo: Daca analizezi oricare situatie din viata ta vei observa ca fiecare moment e caracterizat de un anumit potential, potential la care ai ajuns investind energie si timp. Acest potential iti sta la dispozitie atit pentru a continua sa te zidesti, dar si ca inaltime de la care te poti prabusi. Insa efortul facut pentru a ajunge unde esti a crescut in tine si deprinderile necesare pentru a face din noua situatie una pe care o poti stapini.

Altfel spus, Calea e greu de parcurs tocmai pentru a te determina sa asezi in tine virtutile necesare stapinirii potentelor specifice fiecarei trepte de evolutie. Iar asa numitele vami exista pentru a te impiedica sa-ti asumi riscuri ce-ti depasesc puterile.
Cit despre riscuri in sine, ele sint inerente starii de libertate.

luni, 21 noiembrie 2011

Lumea de dincolo de Lume


Amidi: Ai facut acum ceva timp o afirmatie: "Venim pe lume pentru ca sintem deja atasati de ea." Putem alege sa ne detasam definitiv de lume si sa iesim din sirul existentelor? Si atunci, in ce lume ramanem?

Teo: Cu toate ca intrebarea asta, privita doar la suprafata, are in ea o eroare de logica, care poate stirni zimbet ( dincolo de detasarea totala de lume, cum mai poate fi o lume?) , exprima cum nu se poate mai clar felul in care percep oamenii, marea majoritate, demersurile spirituale in general.

Inteleptii afirma ca intre Lume si Spirit este o prapastie, peste care nu poti trece pe nimeni chiar pod de aur construind. Poti cel mult sa ajuti la cresterea setei pentru inaltimi . Fiecare om trebuie sa-si construiasca in sine insusirile necesare pentru a fi in stare sa faca acest mare salt in evolutia sa launtrica.

Mai mult, si doar pentru a vedea dincolo de prapastie tine tot de factorii launtrici, asa se face ca Invatatorii oamenilor s-au folosit de varii metafore pentru a putea da indicii despre cum e Imparatia, pe de o parte deoarece metafora incarca cu maxim de expresivitate cuvintul , iar pe de alta, fiindca metafora isi descarca treptat continutul , pe masura dezvoltarii mintii ce-i cauta intelesul.

Mie , de exemplu, aceastea imi par cele mai clare descrieri ale "Lumii" de dincolo de Lume:

In ce priveste locul: " Nu se va zice: "Uite-o aici" sau: "Uite-o acolo" Caci iata, imparatia lui Dumnezeu este in mijlocul vostru. "
Luca 17.21
In ce priveste forma: " Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, "
Ioan 17.3

Cele inalte ale lumii te pot duce pina la marginea prapastiei, dar pentru a o trece nu-ti mai pot fi de folos. Trebuie sa inveti sa zbori, sa te desprinzi de ce te sustinea fara a te pierde in hau.

miercuri, 9 noiembrie 2011

Detasarea de frumos/urat

Amidi: Cum poti privi uratul/frumosul cu detasare, fara sa te implici, fara sa il judeci?

Teo: Detasarea de lume nu inseamna neparticipare la spectacolul ei, ce-i un amestec involburat de contrarii. De fapt nici nu e posibila o neimplicare in lumesc atita vreme cit esti in lume. Existenta in ansamblu implica conexiunea cu materialitatea, deci si procesele de valorizare (judecare), bine/rau, frumos/urit…, sunt manifestari automate ale oricarei minti ( mintea fiind locul comun constiintei si materiei) .
Detasarea e starea ce, in trepte functie de virsta launtrica, face posibila vederea insasi a mintii, a proceselor mentale, si nu doar celor oglindite de catre ea – elementele, simturile, eul. Altfel spus, fara detasare launtrica constiinta se identifica pina la uitare de sine cu unul sau altul din aspectele lumii, considerind ca fiind sine una sau alta din formele lumii, de exemplu eul, sau un anumit simt, ori trupul…. De la un anumit nivel de detasare (care repet, nu e nici refuz de a mai misca ceea ce e lumesc in tine, nici indiferenta, ci e renuntare la a mai considera sine ceea ce nu e), realizezi ca nu exista in mod obiectiv nici frumos si nici urit. Cu cit iti e mai evident ca valorizarile depind de punctul la care le raportezi, cu atit esti mai aproape de adevar.
Asadar e firesc sa avem reactii specifice fata de ceea ce resimtim ca urit ori frumos, dar tot firesc este, de la o anumita virsta launtrica, sa le recunoastem valoarea egala pentru existenta si interdependenta dintre ele (orice straluceste o face arzind un element intunecat), si sa nu lasam ca reactiile noastre sa izvorasca doar de la suprafata firii noastre .
Repet: impilcarea in lume e de neocolit pentru om, dar detasarea launtrica nu inseamna lipsa implicarii in ale lumii, ci prilejuieste un anumit mod de a participa , din ce in ce mai constient de Sine.

vineri, 4 noiembrie 2011

Evolutia prin Trecere


Amidi: Evolutia este un proces continuu ce nu inceteaza in momentul despartirii fizice de lumea aceasta. Este o afirmatie de-a ta. Asa sa fie oare sau odata ajunsi dincolo avem posibilitatea sa alegem sa facem un salt evolutiv imediat, dat fiind accesul la o cunoastere totala?

Teo: E suficient putin antrenament al atentiei pentru a realiza ca la trezirea din somn avem exact aceeasi starea launtrica generala cu cea din momentul adormirii. Cand cresti durata si intensitatea antrenarii atentiei asupra continutului mental din momentul adormirii, o sa observi ca primul gind de la trezire e continuarea ultimului gind dinaintea adormirii.

Tot astfel si cu moartea – nimeni dintre cei care nu au trecut pragul vederii in Duh (sau au accesul la o cunoastere totala, cum spui tu) nu se poate trezi dincolo cu o constructie launtrica mai inalta decit cea cu care a adormit. Iar cei care pot face asta au exersat-o inca din timpul vietii.
Asa cum nu-i suficient sa te culci pentru a progresa launtric, tot astfel nu-i suficient sa mori pentru a avea acces la Cunoastere.

vineri, 28 octombrie 2011

A Fi sau.......

Amidi: Ce presupune starea de a fi?

Teo: Cei care au trecut pragul vederii in Duh, spun ca au reusit aceasta tocmai prin trecerea launtrica de la a fi ceva (cineva, un sine) la a fi in Sine. Ceilalti se impart in credinciosi, care cred ca exista Duh, ce da viata Lumii si necredinciosi, care spun ca doar ce e manifest exista.

Uite, judecind chiar strict materialist, stiinta ne demonstreaza ca ceea ce noi resimtim ca fiind e doar o iluzie, caci privite indeaproape lucrurile se dezvaluie ca alcatuite din componente din ce in ce mai mici (ex.: atomii doar in aparenta par a fi mici sfere, caci in fapt iluzia invelisului sferic este data de trecerea in viteza a electronilor din alcatuirea lor…), pina acolo incit spre capat pare a fi… nimic – Nimicul tremurind, iata ce naste iluzia numita Lume.

Ce face ca nimicul sa tremure? La aceasta intrebare nu se poate afla raspunsul disecind materia. Mai mult, nici Cei ce stiu nu ne pot arata si cind incearca sa ne explice, citi putem intelege?

De exemplu:
" Stiti unde Ma duc si stiti si calea intr-acolo.
Doamne, I-a zis Toma, nu stim unde Te duci, cum am putea sa stim calea?
Iisus i-a zis: Eu sunt calea si adevarul si viata; nimeni nu vine la Tatal decit prin Mine.
Daca M-ati fi cunoscut pe Mine, ati fi cunoscut si pe Tatal Meu. Si de acum incolo Il veti cunoaste, si L-ati si vazut.
Doamne, I-a zis Filip, arata-ne pe Tatal si ne este de ajuns.
Iisus i-a zis: De atita timp sunt cu voi si nu M-ai cunoscut, Filip? Cine M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal. Cum zici tu : Arata-ne pe Tatal? "
Ioan 14.4-9

miercuri, 19 octombrie 2011

Granita dintre Realitate si Imaginatie


Amidi: Cat de subtila este granita dintre realitate si imaginatie?
Oare spiritualitatea, posibilitatea de a accesa o realitate superioara, nu face si mai dificila delimitarea celor doua? Tu poti incadra de exemplu o experinta personala intr-o categorie sau in alta? Este revelatia parte din realitate sau din imaginatie?

Teo: Nu putem intelege mai mult decit ne putem imagina. Sau altfel spus: nu putem constientiza ce nu putem visa.
Daca hotarim ca imaginatia este capacitatea de a realiza constructii mentale si realitatea e ceea ce stim despre lumea in care traim, atunci e simplu de trasat o granita intre ele. Daca intram in detaliile celor doua feluri de informatii lucrurile nu mai sunt atit de limpezi.

Ceea ce stim despre lume e un amestec de informatii reflectate de obiectele analizate, receptate prin intermediul simturilor , simturi cu parametri diferiti de la om la om dar si de la moment la moment al aceluiasi om, ce sunt filtrate , valorizate , grupate si fixate in minte in functie de experienta deja acumulata, de starea de moment si interesul de moment. Asa se face ca ceea ce numim in mod obisnuit realitate sa fie de fapt o constructie mentala subiectiva , avind in ea o parte mai mica sau mai mare din imaginea efectiva a lumii. Dar aceasta ultima fraza poate fi si definitia oricarei constructii mentale imaginate - iata cit de subtire si tremurinda este granita amintita de tine.

Eu unul mi-am dat seama nu demult cit de importanta este capacitatea de a imagina – in fapt nu putem constientiza ce nu ne putem imagina. Si daca numim drum spiritual cresterea capacitatii noastre de a constientiza, rezulta ca puterea de a imagina da seama direct de nivelul nostru spiritual.
Cresterea launtrica e data tocmai de capacitatea de a face distinctie intre Realitate, ca adevar absolut, obiectiv si realitate ca adevar relativ si subiectiv. Iar o imaginatie bogata (cu intindere) si puternica (atenta la detalii) e indinspensabila acestei cresteri, dar numai atit timp si in masura in care e stapinita. Pierderea in imaginatie e un alt fel de nume pt caderea launtrica.

Eu stiu doua mari categorii de realizari , constientizari, ce pot fi numite revelatii. Revelatia , cu majuscula scris cel mai adesea, e modul direct de a Cunoaste cu Duhul, numita si vederea in Duh. Cealalta forma de cunoastere denumita ca revelatie , se refera la o forma de a intelege oarecum neasteptat un fenomen aflat in studiu. Revelatia in Duh e Adevarul oglindit in mintea celui caruia I s-a descoperit folosind concepte deja existente in acea minte. Altfel spus: in Revelatie Adevarul este descoperit omului folosind intiparirile deja existente in mintea acelui om. Partea comuna intre Revelatie si imaginatie este data de aceste intipariri deja existente, cu care se lucreaza si in procesul de imaginare si in cel de Revelare.

sâmbătă, 15 octombrie 2011

Ce castigam si ce pierdem in fata Mortii

D. : Recent a murit mama prietenului meu, luandu-ne pe nepregatite. La inmormantare, in timp ce arunca pamantul peste sicriu, dintr-o data m-a strabatut un gand: La ce bun ne zbatem, luptam, strangem din dinti, cumparam obiecte, ne certam si ne cerem drepturile.....toate isi pierd importanta in fata mortii....De ce ne zbatem atata? Asa ca de atunci incerc sa nu mai analizez totul, sa las intrebari fara raspuns. Stiu ca suna trist ce scriu, dar anul asta mi-a fost mai greu. Asa ca sfatul meu e sa incerci sa te bucuri de fiecare moment, nu mai analiza , traieste pur si simplu.
 
Teo. : (…) Imi pare rau pentru pierderea ta. Cit despre atitudinea in fata desartaciunii si perisabilitatii vietii, eu am hotarit demult ca indiferenta e cea mai rea. Insasi "a trai" pt mine e cel mai aproape de "a intelege", "a cunoaste" si "a te intelege". Si pentru ca e mult de cind o experienta asemanatoare cu cea amintita de tine m-a determinat sa vreau a afla direct, nu doar din citite si auzite, un raspuns la marile intrebari (e ceva dincolo de moarte..., chiar exista Dumnezeu... ?), pot sa-ti spun apasat ca viata insasi, asa nesigura si adeseori dureroasa, dobindeste gust si sens abia cind afli efectiv, direct, ce si cum inseamna moartea. Deci indemnul meu e dimpotriva, priveste in jur, cauta in marile carti ale omenirii si vei afla ca deja exista o experienta acumulata in cultura umanitatii despre adevaratele solutii pentru depasirea Marii Temeri, Moartea.Vei fi uimita inca de la primii pasi cum de ai omis atita vreme sa te bucuri de cele mai inalte trairi date spre experimentare omului! ( ... )

vineri, 9 septembrie 2011

Lumina si intuneric


L A: Re-cunoastere:, iti suna cunoscut? re-intoarcere, re-cunostinta....pana nu cunosti, pana nu experimentezi, pana nu atingi real cu toate simturile iadul, sau ma rog sa-i zicem pamant, n-ai cum sa vezi ce este sus....caci ceea ce este sus este si jos....
 
Teo: Parerea ca pe pamant este iadul nu o impartasesc. Aici jos e continuu tremur, intre lumina si intuneric, bine si rau ... . Lumea, avand ca miez continua baleiere, nu e nici rea nici buna in sine. Durerea nu e a lumii, ci a duhului ce se identifica cu parti din ea. Si da, nu se poate sa nu trecem prin iadul inceputului aspirind la Intelegere. Daca nu ar fi durerea, si reversul ei - placerea, cum am sti incotro, si de unde energie pentru devenire?

joi, 11 august 2011

Vulnerabilitati


Amidi: Care crezi ca este cea mai mare vulnerabilitate a oamenilor?

Teo: Daca pornim de la principiul ca vulnerabilitatea oricarui fenomen e direct proportionala cu complexitatea alcatuirii sale, intelegem de ce omul, fiind recunoscut ca reflexie a tot ce exista, aduna in sine atitea slabiciuni. Iar daca alegem sa socotim ca fiind cel mai important parametru al alcatuirii omului virsta sa launtrica, spirituala, deducem ca perioada adolescentei duhovnicesti predispune la cele mai mari greseli. Adolescenta launtrica incepe pentru multi odata cu adolescenta biologica, dar sint putini cei care traiesc destul pentru a iesi din ea.

Aceasta perioada dintre copilaria duhului si maturitatea sa, cuprinde atit primele realizari ale adevarului ca nicaieri in ale lumii nu poti afla reazam de neclintit pentru pacea launtrica, deci nici pentru aflarea fericirii depline ori indepartarea suferintei; cit si uluirea in urma trairii primelor Revelatii in duh, cele care transforma credinta in Dumnezeu in trairea in El.

In acest rastimp se fac marile greseli, toate izvorite din pretentia noastra de a ne infrupta din Libertate fara a asculta de Lege. Este o iluzie sa crezi ca poti fi liber fara sa asculti de legile ce stapinesc teritoriul in care vrei sa evadezi.