Traieste clipa!

A. : Incerc sa urmez indemnul : "Traieste clipa!" .

Teo: Acest indemn are in el un potential de lumina deosebit de mare, dar cei mai multi se opresc la intelesul superficial.

Traieste clipa, adica nu te lasa ingreunat de amintiri si inghitit de eforturile destinate delectarilor viitoare, bucura-te de prezent. E oare posibil? Adica efectiv, nu doar ca mutare a atentiei asupra evenimentelor mai apropiate. Orice minte matura si sincera stie ca este cum trecutul a cladit-o si realizeaza ca insasi functionarea ei e o goana continua spre realizarea unui plan, unui vis doritor de mai bine. In lumina acestei sinceritati se adevereste faptul ca aceasta clipa, acest aici si acum nu exista decit ca o granita fara latime intre miscarile din trecut si cele viitoare. Ca sa faci ceva aici si acum , eventual sa te bucuri, trebuie cumva sa te opresti. Cum sa te opresti pe o granita fara latime?

Aceasta granita fara latime insa e singurul loc unde ne putem manifesta. Din perspectiva aceasta clipa e singura care exista, caci trecutul a fost iar viitorul nu e inca. Deci orice am vrea noi, nu putem sa traim decit in prezent. Sa traim, adica sa simtim – direct si din amintiri, sa cintarim in gind si sa alegem cam incotro sa ne continuam miscarea. Toate astea acum, aici, pe granita fara latime. Pare imposibil.

Si totusi functioneaza. De ce?

De ce avem senzatia de stabilitate a momentului prezent, fiind cuprinsi de fapt in curentul fara de oprire al existentei?

Daca m-ai putut urmari pina aici inseamna ca ai ce iti trebuie pentru a afla si raspunsul la aceste din urma intrebari.

A: Cum? Sau unde sa caut raspunsul?

Teo: Raspunsul scurt: meditatie .

A: Eu nu cred ca stiu efectiv sa meditez, nu sint sigur ca stiu ce inseamna asta.

Teo: Meditatia e si traire, si rugaciune si intelegere, la un loc.

Meditatia mai e si concentrare. Iar concentrarea nu e uitarea tuturor cunostintelor exceptind cele despre subiectul asupra caruia meditezi. Concentrarea inseamna folosirea tuturor cunostintelor in incercarea de a oglindii in detaliu fenomenul asupra caruia meditezi. Iar cunostintele nu sunt doar cele aflate din surse exterioare, ci , in egala masura, si cele rezultate din experimentarile launtrice.

A: Cum poate fi meditatia si rugaciune?

Teo: Nu doar ca poate fi, trebuie sa fie. Sentimentul prezentei lui Dumnezeu e si fundamentul oricarei rugaciuni, si principalul efect al rugaciunii. Iar acest sentiment e precum o ancora, care te fereste de ratacirea totala. E reperul care nu se stinge nici cind toate se sting. Asa ca de te simti in afara rugaciunii la un moment dat, opreste-te.

A: Ei, acum ma faci sa-mi fie teama.

Teo: Asta-i bine. De necunoscut doar nebunii nu se tem.

Uite, ca sa-ti dau putin curaj - nu trebuie sa faci din rastimpurile de meditatie ceva strain de viata ta , de firea ta. Efortul de a ramine cu partea care e a lumii din tine, prins in ale lumii, dar detasat cu partea pe care o simti ca de la sine poate privi totul din afara, acest efort poate insoti fiecare clipa a ta. Si asta e si meditatie, si rugaciune, si cel mai inalt fel de a trai . Asa, si doar asa, te indemn: Traieste clipa!

REcaderea in Ego

Foto: Oglinda simbolica

A: "Intr-adevar, daca, dupa ce au scapat de intinaciunile lumii, prin cunoasterea Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, se incurca iarasi si sunt biruiti de ele, starea lor de pe urma se face mai rea decat cea dintai.” 2 Petru 2:20 (NT)

Asadar, cunoasterea Adevarului nu este o operatiune simpla si banala, disponibila pentru toata lumea, cum poate parea in aparenta; ci este o chemare scumpa,... riscanta si care nu ofera cale de intoarcere odata ce ai fost ales, asa cum spune si versetul. Dupa ce ai fost adus in El si ai gustat din Adevar, nu te mai poti intoarce la felul tau de viata cu care erai obisnuit, nici la ale tale obiceiuri, chiar de intreaga lume ti-ar sta impotriva. De ce? Pentru ca tu ai aflat... pentru ca tu stii... pentru ca tu ai gustat din ceva la care nu multi au acces si pentru ca instinctiv SIMTI ca aceea e SINGURA realitate care ramane in picioare la final... .

　

Teo: Citatul amintit de tine (ce e la rindu-i o reamintire a pildei hristice pe aceasta tema) exprima aproape opusul a ceea ce afirmi tu mai jos. Daca nu cazi in reflexul supararii pe aceasta remarca a mea, reciteste scrisele din citat pe fondul unei atitudini mai modeste. De vei reusi, vei vedea ca apostolul subliniaza tocmai faptul ca nici macar cei mai daruiti dintre oameni, "ce au scapat de intinaciunile lumii, prin cunoasterea Domnului..." nu au victoria asigurata, daca "se incurca iarasi si sunt biruiti...". Asa ca faptul " ca tu ai aflat...pt ca stii...pt ca ai gustat..." nu e garantie ca nu ai "cale de intoarcere odata ce ai fost ales".

Cum usor se vede si din postarile pe teme spirituale de pe net, lumea-i plina de expresii ale asumarii de catre ego chiar si a celor mai deosebite trairi. Adica de manifestari ale oamenilor care, ajungind in posesia unor cunostinte si experiente mai inalte, pica in pacatul mindriei, asumindu-si nu doar meritul eforturilor depuse, ci si statutul de ales, de fiinta aparte, din capul locului speciala si de neasemanat cu gloata.

De fapt de aceasta incercare nu scapa nimeni, si ramine deschisa pe tot parcursul Caii, si chiar daca e adevarat ca experimentarea unor trairi ce iti prilejuiesc gustarea celor de dincolo de materialitate se constituie intr-un ajutor exceptional in a iti sustine rivna pentru inaltimi , tot adevarat este si ca noile energii dobindite odata cu parcurgerea acestor experiente pot fi foarte usor folosite de catre slabiciunile noastre, odata aduse in puterea egoului, fapt ce se soldeaza cu o cadere extrem de pagubitoare.

Pilda hristica unde sintem avertizati de pericolul recaderii :

" Duhul necurat, cind iese afara dintr-un om, umbla prin locuri fara apa si cauta odihna. Fiindca nu o gaseste zice: "Ma voi intoarce in casa mea, de unde am iesit."

Si cind vine, o gaseste maturata si impodobita.

Atunci se duce si mai ia cu el alte sapte duhuri mai rele decit el, intra impreuna in casa, se aseaza in ea si starea de pe urma a omului acela ajunge mai rea decit cea dintii. "

Luca 11.24

Iar dovada clara ca nici macar El, Iisus, nu a fost ferit de ispita mindriei o gasim si in Luca 4.1 .

Sa luam aminte deci si sa ne incordam atentia imediat ce simtim in noi inclinatia de a ne considera persoane speciale doar pentru ca am reusit sa scoatem o parte din mizeria din noi.

Granita dintre Realitate si Imaginatie

Amidi: Cat de subtila este granita dintre realitate si imaginatie?

Oare spiritualitatea, posibilitatea de a accesa o realitate superioara, nu face si mai dificila delimitarea celor doua? Tu poti incadra de exemplu o experinta personala intr-o categorie sau in alta? Este revelatia parte din realitate sau din imaginatie?

Teo: Nu putem intelege mai mult decit ne putem imagina. Sau altfel spus: nu putem constientiza ce nu putem visa.

Daca hotarim ca imaginatia este capacitatea de a realiza constructii mentale si realitatea e ceea ce stim despre lumea in care traim, atunci e simplu de trasat o granita intre ele. Daca intram in detaliile celor doua feluri de informatii lucrurile nu mai sunt atit de limpezi.

Ceea ce stim despre lume e un amestec de informatii reflectate de obiectele analizate, receptate prin intermediul simturilor , simturi cu parametri diferiti de la om la om dar si de la moment la moment al aceluiasi om, ce sunt filtrate , valorizate , grupate si fixate in minte in functie de experienta deja acumulata, de starea de moment si interesul de moment. Asa se face ca ceea ce numim in mod obisnuit realitate sa fie de fapt o constructie mentala subiectiva , avind in ea o parte mai mica sau mai mare din imaginea efectiva a lumii. Dar aceasta ultima fraza poate fi si definitia oricarei constructii mentale imaginate - iata cit de subtire si tremurinda este granita amintita de tine.

Eu unul mi-am dat seama nu demult cit de importanta este capacitatea de a imagina – in fapt nu putem constientiza ce nu ne putem imagina. Si daca numim drum spiritual cresterea capacitatii noastre de a constientiza, rezulta ca puterea de a imagina da seama direct de nivelul nostru spiritual.

Cresterea launtrica e data tocmai de capacitatea de a face distinctie intre Realitate, ca adevar absolut, obiectiv si realitate ca adevar relativ si subiectiv. Iar o imaginatie bogata (cu intindere) si puternica (atenta la detalii) e indinspensabila acestei cresteri, dar numai atit timp si in masura in care e stapinita. Pierderea in imaginatie e un alt fel de nume pt caderea launtrica.

Eu stiu doua mari categorii de realizari , constientizari, ce pot fi numite revelatii. Revelatia , cu majuscula scris cel mai adesea, e modul direct de a Cunoaste cu Duhul, numita si vederea in Duh. Cealalta forma de cunoastere denumita ca revelatie , se refera la o forma de a intelege oarecum neasteptat un fenomen aflat in studiu. Revelatia in Duh e Adevarul oglindit in mintea celui caruia I s-a descoperit folosind concepte deja existente in acea minte. Altfel spus: in Revelatie Adevarul este descoperit omului folosind intiparirile deja existente in mintea acelui om. Partea comuna intre Revelatie si imaginatie este data de aceste intipariri deja existente, cu care se lucreaza si in procesul de imaginare si in cel de Revelare.

Cum percepem realitatea?

Amidi: Gradul de evolutie al unei persoane este dat de gradul de ancorare in realitate al acesteia?

Teo: Evolutia launtrica, spirituala e masura a capacitatii de a percepe realitatea, nu masura a ancorarii in realitate. In mod practic toti suntem perfect ancorati in realitate, orice existenta se desfasoara cu totul in realitate.

De subliniat ca realitatea nu este atit de greu de aflat, cit este de acceptat. Atita timp cit ne identificam launtric cu eul de care ne-am trezit legati odata cu intrarea in viltoarea lumii, tremuram odata cu el intre binele si raul lui. Iar faptul ca stim acestea nu ne scapa de rau, ci doar ne indeamna sa cautam solutia dincolo de eu.