Egal intre suflete?

Amidi: Sufletele oamenilor sunt egale, uniforme? Inainte si dupa viata. Au varste diferite, dar o sursa unica? Vibratii diferite dar acelasi canal de lumina? Cum este masurata evolutia unui suflet?

Teo: Daca ne referim la suflet ca strat in alcatuirea fiintei (corpul suflurilor vitale sau corp de energie…), sigur ca ii putem atribui caracteristicile esentiale specifice lumescului: nastere, procesualitate… .

Multi oameni insa numesc suflet duhul, spiritul. Si despre duh stim ca e necreat si nemuritor, caci e din Dumnezeu si la El se intoarce.

Acceptarea adevarului

Amidi: De ce adevarul este atat de greu de acceptat? De ce are o incarcatura atat de mare pe care o resimtim din plin – direct in suflet? Si de ce deseori ni se pare foarte dur? Este adevarul o lectie? Ma gandesc la Biblie si la Evanghelii - unde cuvintele lui Iisus pareau destul de dure pt cei din preajma. Desi scopul era acela de indreptare.

Teo: Nu adevarul este greu de acceptat. Orice informatie odata receptata si acceptata ca adevarata si care contrazice o structura mentala inradacinata in mintea noastra, naste durere, caci asta inseamna sa rupem din noi, sa rupem ceva gresit construit pentru a face loc unei noi constructii mentale.

Menirea noastra pe Pamant

Amidi: Avem toti aceeasi menire – evolutia sufletului (este viata un sir de lectii pe care trebuie sa ni le insusim?) sau venim pe Pamant cu misiuni diferite? Este vorba despre evolutia sufletului nostru sau a intregului Univers?

Tin relationarile dintre oameni de acest scop? Adica daca tu trebuie sa inveti rabdarea iti vei atrage in viata pe cineva – pe mine, de exemplu – pentru a-ti putea manifesta aceasta rabdare?

Teo: Tinta finala e aceeasi, drumul catre Ea este altul pentru fiecare. Menirea fiecaruia este urmarea propriului drum, propriei Cai.

Toate manifestarile omului tin de acest scop, deci si relationarile.

Inteleptii spun ca omul este instrumentul prin intermediul caruia Universul se cunoaste pe sine, deci se poate afirma ca fiecare om e o noua incercare a Universului de autocunoastere.

Rabdarea, inteleasa ca ascultare, supunere fata de ritmurile specifice fenomenelor cu care venim in contact, este de la sine inteles ca trebuie sa ne caracterizeze permanent.

Eu despre mine

Amidi: Am observat in mailul tau anterior ca incercat sa tragi niste concluzii, in urma unei analize asupra mea. Trebuie sa iti fac cateva marturisiri legate de mine. Sunt foarte greu de incadrat in niste tipare, foarte dificil de inteles si de descifrat........nu dintr-o dorinta speciala de a fi misterioasa, ci pentru ca asa simt eu sa ma expun in fata oamenilor. Nu imi place sa creez asteptari legate de　mine si nu prea imi plac incadrarile, limitarile, atribuirile. Eu cred in complexitatea fiintelor si a sufletelor........am invatat ca pot fi surprinsa si de cel mai simplu lucru ce exista pe Pamant......Esenta este dificil de intrevazut................iar analiza, modul de operare　nu ar trebui　sa fie　rational cat spiritual cand operam cu concepte legate de suflet.

　

Multi ani la rand mi i-am petrecut incercand sa ma inteleg, minte si suflet, sa ma cunosc, sa imi recunosc emotiile si sentimentele, sa imi testez limitele, sa cresc - spiritual si sa ma dezvolt. A fost si este o preocupare constanta. Am inteles despre mine cateva lucruri:

　

Ca traiesc pentru a simti si a iubi, ca doresc sa cunosc cat mai multe, ca sufar de prea multe ori din sinceritate, naivitate 　si bunatate dar nu pot fi altfel in relatia cu ceilalti, ca am ramas un copil - instinctiv, curajos, visator - pentru care binele　 si fericirea sunt posibile. Sunt o idealista si cred in bine si in adevar. Sufar de multe ori cand ma simt singura si neinteleasa in lumea mea perfecta. Cred ca frumosul se naste din simplitate si puritate.

Ma emotioneaza profund si imi ating sufletul - binele facut intre oameni, daruirea, frumusetea, fericirea. Sunt sensibila, empatica si..........foarte sincera......cu mine si cu ceilalti. Cred in lumina care domina si biruieste intunericul. Fac doar ceea ce simt ca imi place si rezoneaza cu mine. Nu fac compromisuri legate de fericirea mea interioara. Recunosc repede oamenii care imi seamana. Ma simt atrasa de cei care sufera interior si responsabila pentru a le diminua suferinta, a le creste gradul de multumire si implinire si a le spori constientizarea.

　

Am inventat o intrebare care pentru mine reprezinta cheia catre esenta unei persoane. "Daca ti-ar fi dat un dar sau o putere, care ai vrea sa fie aceea?" Eu am raspunsul: sa picur un strop de iubire in inima tuturor fiintelor. Cred ca lumea s-ar transforma　intr-un paradis dupa aceea.

　

Care ar fi raspunsul tau la aceasta intrebare?

De ce ne-am intalnit?

Amidi: Interesant cum a inceput dialogul nostru si ce parcurs a ales pentru a se desfasura.....adica acest blog.

Simt ca si tu, ca atatea alte persoane, ai aparut in viata mea cu un scop......la fel si cartile pe care le-am atras in calea mea si care mi-au servit drept ghid......mai am un foarte lung drum de parcurs.....dar nu sunt singura pe acest drum.....

Deciziile le iau, in cea mai mare parte, ascultandu-mi inima si nu mintea......si am incredere intr-o Lumina speciala care ma conduce......
Simt ca esti un suflet deosebit si ma bucur ca ne-am intersectat. Stiu ca imi vei spune exact ceea ce am nevoie sa stiu.

Teo: Nu stiu daca sint la inatimea asteptarilor tale in a "spune exact ceea ce am nevoie sa stiu", dar sigur imi va face placere sa impartasesc ganduri cu tine.


Despre luarea deciziilor ascultand inima mai degraba decit mintea - e usor de inteles de ce inima si mintea ar fi de dorit sa inainteze umar linga umar, dar cine se poate pune cu toanele inimii si obsesiile mintii? E totusi bine ca sti cum stai , si deci poti , caci chiar trebuie, sa controlezi cit de cit decalajul intre acestea.

“In lumea spirituala, o persoana devine prezenta pentru alta doar daca isi doreste intens prezenta sa, caci isi concentreaza gandul asupra celuilalt si se pune in stadiul mental al acestuia; si invers, o persoana e departata de alta in masura in care ii poarta aversiune.

Cand cineva merge dintr-un loc in altul in propriul sau oras sau in curti ori gradini, sau in alte zone in afara societatii sale, ajunge mai repede cand o doreste cu nerabdare si mai tarziu cand nu este la fel de nerabdator; desi drumul este acelasi, este lungit sau scurtat in functie de intensitatea dorintei sale.”
(citat din Emanuel Swedenborg, din cartea sa, Raiul si iadul)