Amidi: Ma simt uneori cuprinsa de o mare de frici, cu ape mai adanci sau
mai superficiale, cu valurile mai inalte sau mai line, cu frecvente mai
dese sau mai rare, in functie de diverse “vanturi” ce ma aduc in stari
putin placute, intelese, suportabile.
De ce imi este efectiv frica? De boli, de durere, de rau, de
pierderea mintilor, de intuneric, de nereusita. Se pot reduce toate
acestea la o singura frica? Se spune ca exista o singura frica
fundamentala din care deriva toate: aceea de moarte. Se mai spune si ca
frica nu este altceva decat opusul iubirii.
Cum se combate deci in mod practic?
Teo: Starea de teama e cosubstantiala cu starea de constienta. Frica
de rau, alaturi de dorinta de bine creeaza tensiunile ce ne imping la
miscare, ne trag catre manifestare. Deci nimic mai firesc decit sa avem
frica.
Dar daca a te teme de rau e firesc, a fi
coplesit de temeri e o stare ce poate trada in cel mai bun caz
prospetime in ale vietii, iar in cel mai rau caz, lipsa credintei.
Asa ca te uita tu cu atentie la alcatuirea ta launtrica tinind
cont ca nu pot sta in aceeasi minte constiinta prezentei lui Dumnezeu cu
lipsa pacii .
De boala, de durere, … si de moarte poate fi atins eul nostru, dar
noi nu suntem doar atit. Momentele in care ne trezim peste masura de
ingrijorati de soarta eului , fara a mai fi la inceputuri, sunt semne ca
in avintul nostru in a ne face datoria fata de lume ne-am cufundat prea
adinc in ale materiei, si ne-am indepartat de ale duhului. Astfel de
momente sunt normale in lume fiind, caci constienta noastra functioneaza
, ca toate ale lumii, in cicluri. Trebuie insa sa fim atenti ca aceste
rastimpuri sa ramina cit mai scurte si doar de suprafata – caci iata,
unde e doar eul fricile pot fi doar ascunse,
ascunse de inconstienta.
