Se afișează postările cu eticheta constienta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta constienta. Afișați toate postările

joi, 11 octombrie 2012

De ce ne este frica?



Amidi:  Ma simt uneori cuprinsa de o mare de frici, cu ape mai adanci sau mai superficiale, cu valurile mai inalte sau mai line, cu frecvente mai dese sau mai rare, in functie de diverse “vanturi” ce ma aduc in stari putin placute, intelese, suportabile. 
De ce imi este efectiv frica? De boli, de durere, de rau, de pierderea mintilor, de intuneric, de nereusita. Se pot reduce toate acestea la o singura frica? Se spune ca exista o singura frica fundamentala din care deriva toate: aceea de moarte. Se mai spune si ca frica nu este altceva decat opusul iubirii. 
Cum se combate deci in mod practic? 

Teo:    Starea de teama e cosubstantiala cu starea de constienta. Frica de rau, alaturi de dorinta de bine creeaza tensiunile ce ne imping la miscare, ne trag catre manifestare. Deci nimic mai firesc decit sa avem frica. 
    Dar daca a te teme de rau e firesc, a fi coplesit de temeri e o stare ce poate trada in cel mai bun caz prospetime in ale vietii,  iar in cel mai rau caz, lipsa credintei. 
    Asa ca  te uita tu cu atentie la alcatuirea ta launtrica tinind cont ca nu pot sta in aceeasi minte constiinta prezentei lui Dumnezeu cu lipsa pacii . 
De boala, de durere, … si de moarte poate fi atins eul nostru, dar noi nu suntem doar atit. Momentele in care ne trezim peste masura de ingrijorati de soarta eului , fara a mai fi la inceputuri, sunt semne ca in avintul nostru in a ne face datoria fata de lume ne-am cufundat prea adinc in ale materiei, si ne-am indepartat de ale duhului. Astfel de momente sunt normale in lume fiind, caci constienta noastra functioneaza , ca toate ale lumii, in cicluri. Trebuie insa sa fim atenti ca aceste rastimpuri sa ramina cit mai scurte  si doar de suprafata – caci iata, unde e doar eul fricile pot fi doar ascunse, ascunse de inconstienta.  

vineri, 6 mai 2011

Analiza rautatii


Amidi: Ce inseamna rautatea intr-un om? De unde provine? Din lipsa de constienta? Poate fi corectata daca nu este constientizata?

Teo: Toate marile curente spirituale recunosc ignoranta ca izvor al faptuirii raului.

Privit din punct de vedere pur obiectiv, existenta fiind continua transformare, nu exista impartirea in bine si rau. Impartirea in situatii favorabile si nefavorabile poate fi raportata doar la un anumit subiect ( binele si raul sunt fete ale aceleiasi monede, granita dintre bine si rau este dependenta de cel ce valorizeaza). Asa se face ca linistea interioara creste pe masura ce ne indepartam launtric de eul ingust, mergind pina acolo unde, raportindu-ne launtric la Tot, dobindim Pacea.

Ce nu constientizam nu ne influenteaza launtric si nu poate fi obiect al lucrului nostru.