Eram deja trecut binisor prin ale vietii si aveau deja oarece vechime preocuparile mele din domeniul zidirii launtrice, cind am observat ca totusi, contrar asteptarilor, linistirea nu doar ca nu se oprise peste mine, ci se indeparta.
Cit timp ma cufundam in studiu launtric cele din lume dispareau pentru mine, dar cind reveneam in lume interesele cu tot cortegiul lor de dorinte si temeri ma cotropeau precum uraganele, cu o forta cu atit mai mare cu cit intirziasem mai mult in refugiul launtric. Erau atitea de facut si atitea de cunoscut, multe de ocolit, multe de sustinut si multe de cautat…, iar eu aveam o asa de mare energie …, dar nu puteam fi decit intr-un singur loc odata, iar fiecare destinatie atinsa se transforma intr-o intersectie cu infinite ramificatii; grijile nu le puteam abandona, caci ele erau lipite de oricare dorinta , dar nici nu le puteam retine deoarece imi paralizau orice miscare… .
Cum nu trebuia sa caut raspunsul direct la Invatatorul meu decit dupa ce ma simteam cu datoria fata de aceasta neintelegere implinita, am intirziat destul de mult in acea situatie, parte lasindu-ma impins de inertii, parte renuntind cu mai mult sau mai putin discernamint in alegeri…, cumva supravietuind launtric rezemat de certitudinea ca Cel de sus imi stie buna credinta si imi va veni in intimpinare. Stiam bine ca teoria indica fara dubii ca renuntarea e solutia pentru aflarea pacii, dar la cit sa renunti fara sa te simti cu datoria nefacuta, fiindca stiam tot foarte bine ca simtamintul datoriei implinite e conditia pentru impacarea cu sine in lume fiind. Unde sa te opresti astfel incit sa te simti cu datoria implinita fara sa te pierzi pe sine? Detasat fiind vezi usor ca viata de fapt e simpla si ca dorintele noastre o complica, dar cum sa ramii detasat dar si implicat, incit detasarea sa nu fie ocolire a vietii?
Ma gindesc ca acum va asteptati sa va spun raspunsul aflat pentru aceste intrebari, solutia gasita.
Nu o sa o fac. Pentru ca nu-l am decit pe cel ce ma priveste, si pentru ca stiu acum ca zbaterea pentru a afla un astfel de raspuns face parte din el, din raspuns, sau din solutie, altfel spus.
Dar am sa va spun raspunsul primit de la Invatatorul meu:
"Se facea ca ma inaltam ca tras in sus, inspre un cer ce nu parea nici de zi, nici de noapte, asa lungit pe spate cum eram. Si ma tot inaltam, linistindu-ma si limpezindu-ma pe masura ce urcam. Apoi, in profunzimea spatiului am zarit ceva. M-am apropiat repede de ce zarisem continuind sa urc si am descoperit ca era un zid, un tavan de piatra zidita, intins cit se putea vedea. M-am lipit de acel tavan si am inceput sa caut o deschidere, prin care sa-l depasesc si sa-mi pot continua urcusul. Dar nu se zarea nicio fisura macar , pietrele acelea imense fiind perfect imbinate, asemenea constructiilor incase. Repede m-a cuprins disperarea, si alergam in toate directiile grabit foarte sa gasesc o trecere. Negasind m-am oprit si am inceput sa scrutez departarile in lungul si-n latul zidului, deslusind repede oarece protuberanta a constructiei, nu foarte departe. M-am repezit intr-acolo, dar nu am descoperit decit o piatra–caramida mai mare decit celelalte, si de aceea iesita in afara . Am privit iar in departari si am zarit o alta protuberanta. M-am napustit si intr-acolo, si am dat tot peste o mare caramida de piatra. Si am continuat asa, sa cercetez alte si alte locuri unde parea sa fie o deschidere, dar care se dovedeau a fi intarituri ale zidului …, pina m-am trezit."
