Traieste clipa!

A. : Incerc sa urmez indemnul : "Traieste clipa!" .

Teo: Acest indemn are in el un potential de lumina deosebit de mare, dar cei mai multi se opresc la intelesul superficial.

Traieste clipa, adica nu te lasa ingreunat de amintiri si inghitit de eforturile destinate delectarilor viitoare, bucura-te de prezent. E oare posibil? Adica efectiv, nu doar ca mutare a atentiei asupra evenimentelor mai apropiate. Orice minte matura si sincera stie ca este cum trecutul a cladit-o si realizeaza ca insasi functionarea ei e o goana continua spre realizarea unui plan, unui vis doritor de mai bine. In lumina acestei sinceritati se adevereste faptul ca aceasta clipa, acest aici si acum nu exista decit ca o granita fara latime intre miscarile din trecut si cele viitoare. Ca sa faci ceva aici si acum , eventual sa te bucuri, trebuie cumva sa te opresti. Cum sa te opresti pe o granita fara latime?

Aceasta granita fara latime insa e singurul loc unde ne putem manifesta. Din perspectiva aceasta clipa e singura care exista, caci trecutul a fost iar viitorul nu e inca. Deci orice am vrea noi, nu putem sa traim decit in prezent. Sa traim, adica sa simtim – direct si din amintiri, sa cintarim in gind si sa alegem cam incotro sa ne continuam miscarea. Toate astea acum, aici, pe granita fara latime. Pare imposibil.

Si totusi functioneaza. De ce?

De ce avem senzatia de stabilitate a momentului prezent, fiind cuprinsi de fapt in curentul fara de oprire al existentei?

Daca m-ai putut urmari pina aici inseamna ca ai ce iti trebuie pentru a afla si raspunsul la aceste din urma intrebari.

A: Cum? Sau unde sa caut raspunsul?

Teo: Raspunsul scurt: meditatie .

A: Eu nu cred ca stiu efectiv sa meditez, nu sint sigur ca stiu ce inseamna asta.

Teo: Meditatia e si traire, si rugaciune si intelegere, la un loc.

Meditatia mai e si concentrare. Iar concentrarea nu e uitarea tuturor cunostintelor exceptind cele despre subiectul asupra caruia meditezi. Concentrarea inseamna folosirea tuturor cunostintelor in incercarea de a oglindii in detaliu fenomenul asupra caruia meditezi. Iar cunostintele nu sunt doar cele aflate din surse exterioare, ci , in egala masura, si cele rezultate din experimentarile launtrice.

A: Cum poate fi meditatia si rugaciune?

Teo: Nu doar ca poate fi, trebuie sa fie. Sentimentul prezentei lui Dumnezeu e si fundamentul oricarei rugaciuni, si principalul efect al rugaciunii. Iar acest sentiment e precum o ancora, care te fereste de ratacirea totala. E reperul care nu se stinge nici cind toate se sting. Asa ca de te simti in afara rugaciunii la un moment dat, opreste-te.

A: Ei, acum ma faci sa-mi fie teama.

Teo: Asta-i bine. De necunoscut doar nebunii nu se tem.

Uite, ca sa-ti dau putin curaj - nu trebuie sa faci din rastimpurile de meditatie ceva strain de viata ta , de firea ta. Efortul de a ramine cu partea care e a lumii din tine, prins in ale lumii, dar detasat cu partea pe care o simti ca de la sine poate privi totul din afara, acest efort poate insoti fiecare clipa a ta. Si asta e si meditatie, si rugaciune, si cel mai inalt fel de a trai . Asa, si doar asa, te indemn: Traieste clipa!

Lumina si intuneric

L A: Re-cunoastere:, iti suna cunoscut? re-intoarcere, re-cunostinta....pana nu cunosti, pana nu experimentezi, pana nu atingi real cu toate simturile iadul, sau ma rog sa-i zicem pamant, n-ai cum sa vezi ce este sus....caci ceea ce este sus este si jos....

　

Teo: Parerea ca pe pamant este iadul nu o impartasesc. Aici jos e continuu tremur, intre lumina si intuneric, bine si rau ... . Lumea, avand ca miez continua baleiere, nu e nici rea nici buna in sine. Durerea nu e a lumii, ci a duhului ce se identifica cu parti din ea. Si da, nu se poate sa nu trecem prin iadul inceputului aspirind la Intelegere. Daca nu ar fi durerea, si reversul ei - placerea, cum am sti incotro, si de unde energie pentru devenire?

Fericirea este posibila!

Amidi: Fericirea – este ea posibila pe Pamant? Seamana mai mult cu o scanteie / cu o flacara ce arde / sau cu o lumina ce ne ghideaza? Cum putem renunta la fericirea de pe Pamant pentru fericirea vesnica? Ce ne poate da aceasta forta?

Teo: In domeniul lumescului fericirea poate exista atit cit exista lucrul, fenomenul de care e legata. Fericirea vesnica nu se poate rezema decit pe ceea ce este vesnic. Deci pe nimic dintre ale lumii.

Nu la fericirile trecatoare trebuie sa renuntam, ci la atasamentul fata de ele. Forta pt a ne muta atasamentul launtric dinspre lumesc spre spiritual vine odata cu realizarea adevarului despre aceste domenii (lumesc si spiritual). Posibilitatea de a o face e deja existenta in noi, tine de esenta firii noastre.

Lumina vine din interior

Amidi: De ce am mereu tendinta de a astepta ca Lumina/Adevarul/Salvarea sa vina din afara? Lumina generalizata care sa cuprinda totul – acei 2000 de ani de Lumina, de Paradis terestru despre care tot circula informatii si la care ar trebui sa fim martori pt ca noi am ales asta cu mult timp in urma.

Sau astept si accept Lumina sub forma de informatie pe care o primesc de la altii pentru ca eu cred ca altii au ajuns la ea si o vor impartasi cu mine. Adica altii sunt mai indreptatiti/merituosi decat mine sa detina adevarul.

Sau cer Lumina dinspre Sursa cea mai inalta, Dumnezeu, care este undeva in Ceruri, deci tot exterior.

De ce este atat de greu sa o gasesc, constant, in mine? Pentru ca desigur, momente de Lumina simtim cu totii in interior. Dar doar clipe, sclipiri fugare?

Teo: Pentru a putea sa iti dau cit de cit un reper pentru un eventual raspuns la prima intrebare, trebuie sa clarific intii la care anume dintre raporturile interior–exterior ne referim. Atunci cind ne folosim mintea pentru a intelege cum functioneaza lumea din jurul nostru o facem , in mod obisnuit, ca pe un demers indreptat catre exterior. Atunci cind incercam sa observam si sa intelegem fenomene care se desfasoara in perimetrele trupului nostru, simturilor noastre, eului nostru si intelectului nostru, simtim, in mod obisnuit, ca lucram in interior. Ceea ce face insa diferenta dintre interior si exterior este locul in care ne asezam pentru implinirea demersului respectiv, punctul din care privim.

Daca realizezi ca totul, si cele de care esti constient la un moment dat si cele ramase in afara constientei, sint ale Lui, in El - adica inclusiv propria minte si propriile ginduri, intelegi de ce este gresit sa spui ca Il poti astepta pe Dumnezeu sa vina/arate de undeva din exteriorul tau.

Eu despre mine

Amidi: Am observat in mailul tau anterior ca incercat sa tragi niste concluzii, in urma unei analize asupra mea. Trebuie sa iti fac cateva marturisiri legate de mine. Sunt foarte greu de incadrat in niste tipare, foarte dificil de inteles si de descifrat........nu dintr-o dorinta speciala de a fi misterioasa, ci pentru ca asa simt eu sa ma expun in fata oamenilor. Nu imi place sa creez asteptari legate de　mine si nu prea imi plac incadrarile, limitarile, atribuirile. Eu cred in complexitatea fiintelor si a sufletelor........am invatat ca pot fi surprinsa si de cel mai simplu lucru ce exista pe Pamant......Esenta este dificil de intrevazut................iar analiza, modul de operare　nu ar trebui　sa fie　rational cat spiritual cand operam cu concepte legate de suflet.

　

Multi ani la rand mi i-am petrecut incercand sa ma inteleg, minte si suflet, sa ma cunosc, sa imi recunosc emotiile si sentimentele, sa imi testez limitele, sa cresc - spiritual si sa ma dezvolt. A fost si este o preocupare constanta. Am inteles despre mine cateva lucruri:

　

Ca traiesc pentru a simti si a iubi, ca doresc sa cunosc cat mai multe, ca sufar de prea multe ori din sinceritate, naivitate 　si bunatate dar nu pot fi altfel in relatia cu ceilalti, ca am ramas un copil - instinctiv, curajos, visator - pentru care binele　 si fericirea sunt posibile. Sunt o idealista si cred in bine si in adevar. Sufar de multe ori cand ma simt singura si neinteleasa in lumea mea perfecta. Cred ca frumosul se naste din simplitate si puritate.

Ma emotioneaza profund si imi ating sufletul - binele facut intre oameni, daruirea, frumusetea, fericirea. Sunt sensibila, empatica si..........foarte sincera......cu mine si cu ceilalti. Cred in lumina care domina si biruieste intunericul. Fac doar ceea ce simt ca imi place si rezoneaza cu mine. Nu fac compromisuri legate de fericirea mea interioara. Recunosc repede oamenii care imi seamana. Ma simt atrasa de cei care sufera interior si responsabila pentru a le diminua suferinta, a le creste gradul de multumire si implinire si a le spori constientizarea.

　

Am inventat o intrebare care pentru mine reprezinta cheia catre esenta unei persoane. "Daca ti-ar fi dat un dar sau o putere, care ai vrea sa fie aceea?" Eu am raspunsul: sa picur un strop de iubire in inima tuturor fiintelor. Cred ca lumea s-ar transforma　intr-un paradis dupa aceea.

　

Care ar fi raspunsul tau la aceasta intrebare?

De ce ne-am intalnit?

Amidi: Interesant cum a inceput dialogul nostru si ce parcurs a ales pentru a se desfasura.....adica acest blog.

Simt ca si tu, ca atatea alte persoane, ai aparut in viata mea cu un scop......la fel si cartile pe care le-am atras in calea mea si care mi-au servit drept ghid......mai am un foarte lung drum de parcurs.....dar nu sunt singura pe acest drum.....

Deciziile le iau, in cea mai mare parte, ascultandu-mi inima si nu mintea......si am incredere intr-o Lumina speciala care ma conduce......
Simt ca esti un suflet deosebit si ma bucur ca ne-am intersectat. Stiu ca imi vei spune exact ceea ce am nevoie sa stiu.

Teo: Nu stiu daca sint la inatimea asteptarilor tale in a "spune exact ceea ce am nevoie sa stiu", dar sigur imi va face placere sa impartasesc ganduri cu tine.


Despre luarea deciziilor ascultand inima mai degraba decit mintea - e usor de inteles de ce inima si mintea ar fi de dorit sa inainteze umar linga umar, dar cine se poate pune cu toanele inimii si obsesiile mintii? E totusi bine ca sti cum stai , si deci poti , caci chiar trebuie, sa controlezi cit de cit decalajul intre acestea.

“In lumea spirituala, o persoana devine prezenta pentru alta doar daca isi doreste intens prezenta sa, caci isi concentreaza gandul asupra celuilalt si se pune in stadiul mental al acestuia; si invers, o persoana e departata de alta in masura in care ii poarta aversiune.

Cand cineva merge dintr-un loc in altul in propriul sau oras sau in curti ori gradini, sau in alte zone in afara societatii sale, ajunge mai repede cand o doreste cu nerabdare si mai tarziu cand nu este la fel de nerabdator; desi drumul este acelasi, este lungit sau scurtat in functie de intensitatea dorintei sale.”
(citat din Emanuel Swedenborg, din cartea sa, Raiul si iadul)