Cunoastere si/prin experienta

Amidi: Se insista mult asupra faptului ca practica (experienta directa) este superioara cunoasterii teoretice.

Teo: Vedem usor ca in fapt studiul teoretic si practica in orice domeniu sint inseparabile – studiul teoretic, oricit de scrupulos construit, ramine doar ipoteza pina cind aplicarea in fapt nu confirma, iar practica, atita timp cit e constientizata, ramine mereu si o forma de studiu.

Si cind ne referim strict la studiul si practica spirituala (inteleptii ne amintesc ca nimic din ce constientizam nu e in afara demersului spiritual personal) regula ramine valabila. De fapt principala eroare care ne ingreuneaza inaintarea pe drumul catre Desavirsire tine de neseriozitatea cu care aplicam ceea ce stim deja ca fiind bine si inconstanta cu care ne ferim sa faptuim ceea ce deja stim ca este rau. Altfel spus, nu practicam ce cunoastem si ne miram ca inaintam greoi in intelegere.

Si daca aceasta stare de fapt caracterizeaza intr-o masura mai mare sau mai mica evolutia tuturor, exista totusi si extreme care lasa cele mai putine sperante – pe de o parte sint cei care se obijnuiesc sa numeasca demers spiritual trairea prin imaginare ( facind posibile amestecuri exotice de date stiintific dovedite, cunostinte superficial insusite adunate din Marile Carti, si ipoteze pur fantastice), si cei care nu simt nevoia sa inteleaga ritul religios pe care il practica.

　

De ce suntem aici?

Amidi: Suntem pe Pamant sa fim fericiti, sa invatam anumite lectii, sa ne intelegem pe noi si pe Dumnezeu? De ce venim aici?

Teo: Raspunsul la aceasta intrebare il aflam analizind care sint schimbarile ce se petrec cu noi aici. Daca facem diferenta dintre omul ce abia s-a nascut si cel ce e aproape de moarte vedem ca raminem cu ceva experienta si citeva lucruri/realizari manifeste. Venim pe lume tocmai pentru a da viata lumii si spre a deveni constienti de noi in-Sine.

Amidi: Vrei sa dezvolti putin?
Teo: Unirea Spiritului cu Natura naste existenta, lumea. Deci fiecare spirit intrat in existenta isi aduce aportul la creatia lumii.

Dialog despre trecut

Amidi: nu crezi ca trecutul este trecut?

Teo: Dintr-un anumit punct de vedere sintem trecutul nostru cumulat

Amidi: nu prea sunt de acord

Teo: E dreptul tau. De ce?

Amidi: Cred ca este o mare greseala sa iti raportezi prezentul la trecut..........sa REactionezi la evenimente pe baza experientelor trecute in loc de a actiona cu mult curaj in prezent. Cred ca in acest mod poti trai viata deplin.......fara reveniri in trecut

Teo: Actionam in prezent, dar o facem cu abilitati si mijloace dobandite in trecut

Amidi: Asta ar insemna sa nu mai iubim....pt ca iubirea te face si sa suferi; sa nu mai fim buni pt ca am suferit cand am fost; sa ne fie frica pt ca in trecut ne-am "ars".

Teo: Nu, nicidecum. Inseamna ca vom alege ce si cum sa iubim pe masura experientelor trecute. Nu putem alege daca trecutul il purtam cu noi. Asta e realitatea dincolo de dorinta.

Se spune ca noi putem termina cu trecutul, dar trecutul nu termina cu noi.

Amidi: Adica suntem dominati de trecut..........

Teo: Adica ceea ce suntem s-a construit in trecut

Amidi: nu crezi in depasirea conditionarilor?

Teo: Ba da, dar nu peste noapte, si nu usor

Experimentarea spiritualitatii

Amidi: Regasesc peste tot aceeasi afirmatie. Poate pentru ca rezonez mult cu aceasta idee, in sensul ca nu inteleg foarte clar cum pot ajunge la experienta.

Stanislav Grof: Spiritualitatea nu este o chestiune de credinta, ci de experienta."

Imi spui mereu ca daca nu pun in practica ceea ce aflu, raman tot la stadiu de clasa I. Pare usor de facut acest indemn cand ajungi sa experimentezi. Dar cum poate un om care nici macar nu intelege conceptul de a experimenta, cu tot ceea ce el implica – sa se avante in necunoscut? De ce eforturi este nevoie? De ce ghizi? Pentru ca tot tu spui ca este necesara o pregatire prealabila fara de care risti sa te pierzi definitiv in nebunie.

Teo: Daca nu-mi aminteai citatul lui Grof, greu as fi putut intelege la ce anume te referi cind spui ca: " nu inteleg […] cum pot ajunge la experienta."

Incep prin a-ti aminti ca orice cumul de practica se constituie in mod obisnuit in experienta. Deci si in cunoasterea de sine si in practica apropierii de Dumnezeu, regula ramine valabila – practicand constant acumulezi experienta. Insa pe tine pare sa te intereseze "experimentarea in duh". Raspunsul scurt este ca intii trebuie sa acumulezi experienta pe drumul pina la duh, pentru a dobandi insusirile si cunostintele necesare dincolo de lumea aparenta.

Aceea "oprire a gindurilor" despre care ti-am spus ca e o practica ce trebuie precedata de o buna pregatire, devine periculoasa pentru ca initiata prea devreme poate lasa practicantul fara acces la stuctura-i mentala obisnuita, structura ce ascunde ce e dincolo de ea – ceea ce pare un neajuns, dar e si reazamul necesar mintii obisnuite pentru propria stabilitate – aceasta fiind vitala.

Teo despre primii pasi spre Cale

Teo: Daca vrei sa scapi de primejdia de a gresi in demersurile tale intru realizare spirituala, trebuie sa faci un efort continuu de a fi cat mai sincera cu tine insati - pina la urma toti intuim ca Paradisul inseamna intilnirea cu El si toti intuim ca El ne este f. aproape ; ce recunoastem mai greu si doar tangential este ca intuim si ca apropierea de El e sinonima cu indepartarea de lume si lumesc, domeniu de care adesea sintem nemultumiti, dar mai mereu familiari.

Cati dintre cei ce isi inalta gandul catre Dumnezeu nazuiesc cunoasterea Lui efectiva si cati o fac doar pt a cere ceva dintre cele lumesti? Ne purtam precum o femeie care cere de la sot bani pt a-i cheltui cu amantul, sau precum un adolescent care vrea sa fie tratat ca un adult cand se pune problema drepturilor, dar ca un copil cand vine rindul indatoririlor.

　 　

Da, asa se intimpla oricui aflat la inceputul studiului de sine, sa afli ca mintea e doar un instrument pt cunoastere, si ca ea insasi nu cunoaste, e o mare surpriza. E la fel si cu simturile, exemplu: fara ochi nu vedem, dar ochiul insusi nu vede.

Tot adevarat este ca inceputul pe Cale e conditionat de bunastarea trupeasca (sanatate, seninatate...); pe parcurs aceasta dependenta isi pierde din putere, dar e vitala inceputului. La fel se intampla cu toate cele ce tin de traiul in lume, isi pierd puterea de a conditiona progresul spiritual pe masura ce cresti in experienta.

Calea spirituala

Amidi: Mi-am acordat un pic mai mult timp pentru a ma gandi la dialogul nostru. Nu vreau sa fac presupuneri inutile, motiv pentru care te voi intreba direct ceea ce mi se pare neclar.

Iti multumesc inca o data pt increderea pe care o acorzi intentiilor mele. Chiar imi doresc sa stiu, sa simt, sa (ma) descopar, sa evoluez, sa constientizez, sa iubesc ......mai mult........atat cat imi permite nivelul meu actual.

Teo: Incep prin a te asigura ca in ce priveste rabdarea mea nu trebuie sa-ti faci griji; motivul pt care raspund sau nu unei solicitari in cele ale spiritului nu tine nicidecum de durata ci doar de sinceritatea solicitarii. Pe de alta parte va trebui sa tii seama ca si eu, la fel ca oricine, sint conditionat in indeplinirea promisiunilor (responsabilitati asumate).

Amidi: Desigur, 1000 de carti teoretice nu fac cat o experienta unui singur minut de simtire. Insa aceste experiente, necoordonate cum trebuie, ma sperie. Ma sperie pt ca nu stiu indeajuns de mult?

Teo: Acum, sa revenim la incercarea mea de a-ti schita despre ce si cum e cu Calea spirituala. In prima instanta e necesar sa subliniez ca una este incercarea de a intelege asa, ca pt cultura generala, despre ce este vorba in domeniul unei practici spirituale, si alta e practicarea in sine. Pina acum am raspuns primului tip de solicitare. Pt a trece la cel de al doilea tip, inainte de toate, e nevoie sa ne cunoastem mai bine, nevoie data mai ales de necesitatea comunicarii dincolo de cuvant.