Detasarea de frumos/urat

Amidi: Cum poti privi uratul/frumosul cu detasare, fara sa te implici, fara sa il judeci?

Teo: Detasarea de lume nu inseamna neparticipare la spectacolul ei, ce-i un amestec involburat de contrarii. De fapt nici nu e posibila o neimplicare in lumesc atita vreme cit esti in lume. Existenta in ansamblu implica conexiunea cu materialitatea, deci si procesele de valorizare (judecare), bine/rau, frumos/urit…, sunt manifestari automate ale oricarei minti ( mintea fiind locul comun constiintei si materiei) .

Detasarea e starea ce, in trepte functie de virsta launtrica, face posibila vederea insasi a mintii, a proceselor mentale, si nu doar celor oglindite de catre ea – elementele, simturile, eul. Altfel spus, fara detasare launtrica constiinta se identifica pina la uitare de sine cu unul sau altul din aspectele lumii, considerind ca fiind sine una sau alta din formele lumii, de exemplu eul, sau un anumit simt, ori trupul…. De la un anumit nivel de detasare (care repet, nu e nici refuz de a mai misca ceea ce e lumesc in tine, nici indiferenta, ci e renuntare la a mai considera sine ceea ce nu e), realizezi ca nu exista in mod obiectiv nici frumos si nici urit. Cu cit iti e mai evident ca valorizarile depind de punctul la care le raportezi, cu atit esti mai aproape de adevar.

Asadar e firesc sa avem reactii specifice fata de ceea ce resimtim ca urit ori frumos, dar tot firesc este, de la o anumita virsta launtrica, sa le recunoastem valoarea egala pentru existenta si interdependenta dintre ele (orice straluceste o face arzind un element intunecat), si sa nu lasam ca reactiile noastre sa izvorasca doar de la suprafata firii noastre .

Repet: impilcarea in lume e de neocolit pentru om, dar detasarea launtrica nu inseamna lipsa implicarii in ale lumii, ci prilejuieste un anumit mod de a participa , din ce in ce mai constient de Sine.

A Fi sau.......

Amidi: Ce presupune starea de a fi?

Teo: Cei care au trecut pragul vederii in Duh, spun ca au reusit aceasta tocmai prin trecerea launtrica de la a fi ceva (cineva, un sine) la a fi in Sine. Ceilalti se impart in credinciosi, care cred ca exista Duh, ce da viata Lumii si necredinciosi, care spun ca doar ce e manifest exista.

Uite, judecind chiar strict materialist, stiinta ne demonstreaza ca ceea ce noi resimtim ca fiind e doar o iluzie, caci privite indeaproape lucrurile se dezvaluie ca alcatuite din componente din ce in ce mai mici (ex.: atomii doar in aparenta par a fi mici sfere, caci in fapt iluzia invelisului sferic este data de trecerea in viteza a electronilor din alcatuirea lor…), pina acolo incit spre capat pare a fi… nimic – Nimicul tremurind, iata ce naste iluzia numita Lume.

Ce face ca nimicul sa tremure? La aceasta intrebare nu se poate afla raspunsul disecind materia. Mai mult, nici Cei ce stiu nu ne pot arata si cind incearca sa ne explice, citi putem intelege?

De exemplu:

" Stiti unde Ma duc si stiti si calea intr-acolo.

Doamne, I-a zis Toma, nu stim unde Te duci, cum am putea sa stim calea?

Iisus i-a zis: Eu sunt calea si adevarul si viata; nimeni nu vine la Tatal decit prin Mine.

Daca M-ati fi cunoscut pe Mine, ati fi cunoscut si pe Tatal Meu. Si de acum incolo Il veti cunoaste, si L-ati si vazut.

Doamne, I-a zis Filip, arata-ne pe Tatal si ne este de ajuns.

Iisus i-a zis: De atita timp sunt cu voi si nu M-ai cunoscut, Filip? Cine M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal. Cum zici tu : Arata-ne pe Tatal? "

Ioan 14.4-9

Sensul Cunoasterii

Amidi: Cand putem fi siguri ca ne cunoastem indeajuns de bine pe noi insine? Dar daca este o amagire faptul ca ni se pare doar ca ne cunoastem?

Sunt momente care ne surprind – emotii noi, reactii neasteptate, schimbari pe care le simtim in noi........... Oare a te cunoaste nu inseamna a reusi sa nu te mai suprinzi cu nimic? Sa ramai constient permanent de tine insuti si de cine esti? In acest moment insa este imposibila schimbarea si deci evolutia. Ce sens are cunoasterea de sine?

Teo: Trebuie sa-ti evidentiez in primul rind ca ceeea ce numim cunoastere de sine (lumea din noi si din preajma noastra) nu e tot una cu Cunoasterea de Sine (cunoasterea a ceea ce e dincolo de lume, cunoasterea cunoscatorului).

Pe orizontala cunoasterea nu-si poate afla limite, caci formele sint infinite ca varietate si in continua schimbare. Pe verticala exista o limita, dar atingerea acelei limite devine o asezare in cunoastere, mereu aceeasi cunoastere.

Sensul oricarei cunoasteri este aflarea binelui. Apropierea mai binelui da sensul oricarui demers.

Sincer fata de sine

Amidi: Cum poti fi sigur de faptul ca esti sincer cu tine insuti? Exista un raport direct intre cunoastere de sine, constienta, sinceritate launtrica?

Eu am impresia despre mine ca traiesc 100 % in sinceritate, ca spun si fac doar ceea ce simt. Este simtirea unitatea de masura pentru sinceritate? Dar daca eu ma mint singura fara sa stiu? Fara sa constientizez? Cum fac diferenta? Cum imi dau seama?

Teo: Da , in general toti avem certitudinea ca macar cu noi insine sintem sinceri.

Daca ne apropiem insa cu ceva mai multa scrupulozitate de subiect, realizam ca sinceritatea cu sine ar trebui sa se demonstreze prin punerea in practica a ceea ce categorisim ca adevar personal. Iar confundarea adevarului personal cu Adevarul e cea mai la indemana dintre greseli, lucru ce ni se demonstreaza cotidian. Aceasta confuzie, spun inteleptii, ar avea cauza in lipsa sinceritatii cu sine. Simpla dar incurcata treaba!

Pentru stadiul in care te afli trebuie sa stii ca este o legatura directa intre gradul de sinceritate si puterea de a deslusi adevarul. Si ca aceasta virtute, ca si celelalte, creste pe masura ce o folosesti .

A simti ca esti sincer ar trebui sa fie rezultatul unei atente cantariri rationale . Pare iarasi un paradox, dar doar pare.

Relatia dintre minte si ganduri

Amidi: Care este legatura intre ganduri si minte?　Mintea produce gandurile? Ce este mintea fara ganduri? Lipsa acestora o anuleaza?　Sau doar　"sterg oglinda" pt ca Sinele sa se reflecte mai bine? 　Sinele poate fi perceput doar prin minte? Mintea este singurul instrument de oglindire a Sinelui?

Eu am reusit pt cateva minute sa imi opresc gandurile........si sa traiesc o senzatie de pace incredibila.......desigur, experienta a fost scurta......deoarece e foarte greu sa imi controlez gandurile si emotiile........Dar mi s-a parut ca nu mai ramane nimic in afara de un "Ceva" interior........care nu avea legatura cu mintea.........Am perceput aceasta　pace　cu mintea? Mi-e greu sa cred...... Si oare perfectioanrea mintii este primul pas spre cunoasterea adevarata?

Teo: Mintea, in acceptiunea yoga, cuprinde totalitatea functiunilor mentale, inclusiv gandirea (generarea de ganduri). Mintea fara ganduri e precum un ecran fara imagine proiectata pe el. Mintea este stratificata, fiind posibil astfel ca un nivel al sau sa poata percepe (studia) un alt nivel al sau. nsasi miezul demersului spiritual este studiul lumii prin intermediul mintii, de departe spre aproape, ajungandu-se pana acolo unde mintea incepe sa analizeze propria functionare, strat dupa strat, aceasta inaintare inspre launtru fiind de fapt cresterea nivelului de constientizare. Apropo – daca studiul stiintific al psihicului are in Occident cca 160 de ani vechime, cel din interiorul Invataturii Yoga are peste 2000 de ani, luand ca reper lucrarea lui Patanjali (cea mai clara si cuprinzatoare sistematizare a invataturilor yoga).

Foarte important:

Despre experimentarea opririi gindurilor, trebuie sa te avertizez ca e foarte periculos sa te avanti in asemenea demersuri fara o pregatire serioasa, constiinta lipsita de stapanire de sine si ajunsa intr-o stare libera de inlantuirea obisnuita a gandurilor se poate rataci foarte usor in tenebrele subconstientului　 -　 ratacire fara de iesire de cele mai multe ori (ce poate duce la moarte sau nebunie). Sper ca am fost clar inteles!

Amidi: Despre oprirea gandurilor:

Am citit mai multe carti in care se explica necesitatea acestei experiente si procesul ce trebuie urmat.....ultima a fost "Puterea Prezentului" de Eckhart Tolle si aceasta m-a convins......mi se parea atat de usor, imi doream sa fiu acolo, sa vad ce este dincolo de ganduri.......

Tu m-ai speriat.......si am oprit investigatiile. Nu pot sa nu ma intreb: daca este atat de periculos, de ce lumea este instigata, de multi astfel de autori sa experimenteze? Are curajul sau inconstienta legatura cu experimentarea?

Ce urmeaza cunoasterii trupului?

Teo: Nu , e gresit pusa problema. Cunoasterea trupului merge paralel cu cea a mintii si cea a lumii din preajma si fiecare din aceste cunoasteri le potenteaza pe celelalte, deci nu se poate vorbi de terminarea cunoasterii trupului.

Uite un aspect pe care cred ca e bine sa il amintesc aici: Cand se pune problema intelegerii de sine trebuie sa actionam precum un constructor care cladeste pe verticala - fiecare nou etaj luat in lucru se rezeama pe tot ce s-a construit deja. Asa stau lucrurile si cu ceea ce mai sus am numit cunoasterea trupului, a mintii…..

Amidi: Deci consideri ingrediente principale ale vietii cunoasterea mintii si a lumii inconjuratoare? La ce te ajuta cunoasterea mintii?

Teo: Mai devreme sau mai tarziu, in urma stradaniei de a intelege si a te intelege, ajungi sa realizezi ca propria minte e un instument prin intermediul caruia miezul fiintei intra in contact cu lumea. Un pas important este cel in care realizezi ca mintea insasi nu cunoaste, ci doar mijloceste cunoasterea, asa cum nici simturile nu constientizeaza ceea ce simt. Si acesta realizare e accesibila majoritatii, in forma ei primara.

Amidi: Ce inseamna cunoasterea lumii exterioare? Este propria noastra viziune asupra lumii sau ceea ce ne spun ceilalti ca este lumea?

Teo: Propria viziune asupra lumii este formata si din cele aflate direct de noi dar si de cele aflate prin intermediul celorlalti.

Marturia celor recunoscuti ca fiind de incredere este unul dintre principalele izvoare de cunoastere.