Iubirea si detasarea

TC: "Eu cred ca...., iubirea si detasarea merg mana in mana. "

Teo: "Da, tensiunea creata intre necesitatea de a fi atasat de cele ale lumii, conditie necesara pentru a putea exista – influenta si cunoaste imprejurimile, si nevoia de a te detasa, pentru a nu deveni captiv celor lumesti si pentru a putea avea o viziune de ansamblu, este pina la urma marea noastra povara, crucea ce vrem sau nu, trebuie sa o purtam . De fapt omul nu are de purtat o cruce, ci e el insusi una, intersectie a orizontalului cu Verticalul. Idealul este ca iubirea noastra sa fie egala cu detasarea noastra pentru fiecare fenomen ajuns in fata constiintei noastre - aceasta fiind de fapt starea de sfintenie."

Implicatiile sinceritatii

Amidi: Crezi ca poti fi complet sincer cu ceilalti ? Adevarul creeaza de multe ori greutati sau piedici in atingerea unui scop personal. Ce faci atunci?

Teo: Faptul ca sinceritatea este o virtute de capatai o stim mai toti. Ceea ce putini realizeaza este efectiv de ce.

Unul dintre motivele mai putin evidente este dat de faptul ca mecanismele launtrice construite pentru a fi in stare sa minti sint responsabile de incapacitatea de a vedea adevarul.

Altfel spus, exprimarea voit distorsionata construieste gresit in mintea celui ce exprima canalele prin intermediul carora acesta si recepteaza informatiile din afara. Deci informatiile din afara ajung distorsionate in mintea celui ce minte tocmai datorita distorsiunilor produse de procesul exprimarii voit neadevarate. Si astfel trebuie inteleasa expresia "mintind pe ceilalti te minti, de fapt, pe tine".

Tipuri de Calatorii

Amidi: De ce simtim constant nevoia de a calatori? Vrem sa exploram lumea, sa descoperim lucruri/locuri noi. Vrem de aceea sa mergem cat mai departe, sa evadam....Mereu spre exterior....

Teo: In primul rind nu este adevarat ca mereu simtim nevoia de a calatori in exterior. O dovada este chiar demersul nostru de pe aceasta pagina. Si chiar daca te referi la tendinta naturala a mintii de a descoperi noi si noi " peisaje", tot nu e adevarat ca ar fi o manifestare constanta.

Mintea, ca si trupul, au ca principiu formator si intretinator miscarea; deci e un instinct natural, conditie necesara existentei. Insa demersul cognitiv are ritm asemeni respiratiei – dupa o repriza de expansiune, facuta prin intermediul simturilor, vine o repriza de "rumegare" a celor descoperite. Tot asa, la un alt nivel, dupa starea de veghe a mintii urmeaza starea de somn.

Acelasi baleiaj se evidentiaza si la nivelul atentiei catre spirit/lume - cind trairea in lumesc devine dureroasa sau nemultumitoare ne indreptam instinctiv atentia catre cele de dincolo de lume, ceea ce unii numesc ale duhului, altii ale sufletului, sau ale spiritului, ori spun direct "catre Dumnezeu".

Evolutia - amintire sau creatie?

Amidi: Este evolutia o reamintire a ceea ce suntem de fapt? Sau o creatie permanenta a ceea ce este?

Teo: Si una si cealalta. Privind dinspre spirit, evolutia e reamintire; privind dinspre materie, evolutia este creatie permanenta.

Cum percepem realitatea?

Amidi: Gradul de evolutie al unei persoane este dat de gradul de ancorare in realitate al acesteia?

Teo: Evolutia launtrica, spirituala e masura a capacitatii de a percepe realitatea, nu masura a ancorarii in realitate. In mod practic toti suntem perfect ancorati in realitate, orice existenta se desfasoara cu totul in realitate.

De subliniat ca realitatea nu este atit de greu de aflat, cit este de acceptat. Atita timp cit ne identificam launtric cu eul de care ne-am trezit legati odata cu intrarea in viltoarea lumii, tremuram odata cu el intre binele si raul lui. Iar faptul ca stim acestea nu ne scapa de rau, ci doar ne indeamna sa cautam solutia dincolo de eu.