Zidirea launtrica

Eram deja trecut binisor prin ale vietii si aveau deja oarece vechime preocuparile mele din domeniul zidirii launtrice, cind am observat ca totusi, contrar asteptarilor, linistirea nu doar ca nu se oprise peste mine, ci se indeparta.

Cit timp ma cufundam in studiu launtric cele din lume dispareau pentru mine, dar cind reveneam in lume interesele cu tot cortegiul lor de dorinte si temeri ma cotropeau precum uraganele, cu o forta cu atit mai mare cu cit intirziasem mai mult in refugiul launtric. Erau atitea de facut si atitea de cunoscut, multe de ocolit, multe de sustinut si multe de cautat…, iar eu aveam o asa de mare energie …, dar nu puteam fi decit intr-un singur loc odata, iar fiecare destinatie atinsa se transforma intr-o intersectie cu infinite ramificatii; grijile nu le puteam abandona, caci ele erau lipite de oricare dorinta , dar nici nu le puteam retine deoarece imi paralizau orice miscare… .

Cum nu trebuia sa caut raspunsul direct la Invatatorul meu decit dupa ce ma simteam cu datoria fata de aceasta neintelegere implinita, am intirziat destul de mult in acea situatie, parte lasindu-ma impins de inertii, parte renuntind cu mai mult sau mai putin discernamint in alegeri…, cumva supravietuind launtric rezemat de certitudinea ca Cel de sus imi stie buna credinta si imi va veni in intimpinare. Stiam bine ca teoria indica fara dubii ca renuntarea e solutia pentru aflarea pacii, dar la cit sa renunti fara sa te simti cu datoria nefacuta, fiindca stiam tot foarte bine ca simtamintul datoriei implinite e conditia pentru impacarea cu sine in lume fiind. Unde sa te opresti astfel incit sa te simti cu datoria implinita fara sa te pierzi pe sine? Detasat fiind vezi usor ca viata de fapt e simpla si ca dorintele noastre o complica, dar cum sa ramii detasat dar si implicat, incit detasarea sa nu fie ocolire a vietii?

Ma gindesc ca acum va asteptati sa va spun raspunsul aflat pentru aceste intrebari, solutia gasita.

Nu o sa o fac. Pentru ca nu-l am decit pe cel ce ma priveste, si pentru ca stiu acum ca zbaterea pentru a afla un astfel de raspuns face parte din el, din raspuns, sau din solutie, altfel spus.

Dar am sa va spun raspunsul primit de la Invatatorul meu:

"Se facea ca ma inaltam ca tras in sus, inspre un cer ce nu parea nici de zi, nici de noapte, asa lungit pe spate cum eram. Si ma tot inaltam, linistindu-ma si limpezindu-ma pe masura ce urcam. Apoi, in profunzimea spatiului am zarit ceva. M-am apropiat repede de ce zarisem continuind sa urc si am descoperit ca era un zid, un tavan de piatra zidita, intins cit se putea vedea. M-am lipit de acel tavan si am inceput sa caut o deschidere, prin care sa-l depasesc si sa-mi pot continua urcusul. Dar nu se zarea nicio fisura macar , pietrele acelea imense fiind perfect imbinate, asemenea constructiilor incase. Repede m-a cuprins disperarea, si alergam in toate directiile grabit foarte sa gasesc o trecere. Negasind m-am oprit si am inceput sa scrutez departarile in lungul si-n latul zidului, deslusind repede oarece protuberanta a constructiei, nu foarte departe. M-am repezit intr-acolo, dar nu am descoperit decit o piatra–caramida mai mare decit celelalte, si de aceea iesita in afara . Am privit iar in departari si am zarit o alta protuberanta. M-am napustit si intr-acolo, si am dat tot peste o mare caramida de piatra. Si am continuat asa, sa cercetez alte si alte locuri unde parea sa fie o deschidere, dar care se dovedeau a fi intarituri ale zidului …, pina m-am trezit."

Datorie si libertate personala

Amidi: Vine existenta la pachet cu anumite indatoriri/ datorii? daca da, unde este libertatea personala/ liberul arbitru lasat de sus ca cel mai mare dar?

Teo: Intrarea in existenta inseamna tocmai lipirea de curentul cauza-efect.

In ce priveste liberul arbitru, parerile se impart in doua mari grupe: cei ce spun ca nu exista libertate, ca insasi alegerile pe care le facem sint determinate de conditiile exterioare si interioare, si cei ce afirma ca suntem fundamental liberi, fiindca fiecare clipa e prilej de a alege incotro.

Observam ca atita timp cit ai o dorinta esti nevoit sa construesti anumite conditii (si asta inseamna sa renunti la celelalte) – sa aduci in existenta cauza ce poate naste implinirea dorintei. Altfel spus, nu poti fi parte din lume fara sa te supui legilor ce o fac posibila. Cresterea spirituala este tocmai efortul de a intelege principiile lumescului pentru a putea alege constient incotro si, in ultima instanta, a putea alege independenta fata de dorinte, deci de lumesc, ca manifestare de maxima libertate.

Iisus spune: "…veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi." (Ioan, 8.32)

　

Eu despre mine

Amidi: Am observat in mailul tau anterior ca incercat sa tragi niste concluzii, in urma unei analize asupra mea. Trebuie sa iti fac cateva marturisiri legate de mine. Sunt foarte greu de incadrat in niste tipare, foarte dificil de inteles si de descifrat........nu dintr-o dorinta speciala de a fi misterioasa, ci pentru ca asa simt eu sa ma expun in fata oamenilor. Nu imi place sa creez asteptari legate de　mine si nu prea imi plac incadrarile, limitarile, atribuirile. Eu cred in complexitatea fiintelor si a sufletelor........am invatat ca pot fi surprinsa si de cel mai simplu lucru ce exista pe Pamant......Esenta este dificil de intrevazut................iar analiza, modul de operare　nu ar trebui　sa fie　rational cat spiritual cand operam cu concepte legate de suflet.

　

Multi ani la rand mi i-am petrecut incercand sa ma inteleg, minte si suflet, sa ma cunosc, sa imi recunosc emotiile si sentimentele, sa imi testez limitele, sa cresc - spiritual si sa ma dezvolt. A fost si este o preocupare constanta. Am inteles despre mine cateva lucruri:

　

Ca traiesc pentru a simti si a iubi, ca doresc sa cunosc cat mai multe, ca sufar de prea multe ori din sinceritate, naivitate 　si bunatate dar nu pot fi altfel in relatia cu ceilalti, ca am ramas un copil - instinctiv, curajos, visator - pentru care binele　 si fericirea sunt posibile. Sunt o idealista si cred in bine si in adevar. Sufar de multe ori cand ma simt singura si neinteleasa in lumea mea perfecta. Cred ca frumosul se naste din simplitate si puritate.

Ma emotioneaza profund si imi ating sufletul - binele facut intre oameni, daruirea, frumusetea, fericirea. Sunt sensibila, empatica si..........foarte sincera......cu mine si cu ceilalti. Cred in lumina care domina si biruieste intunericul. Fac doar ceea ce simt ca imi place si rezoneaza cu mine. Nu fac compromisuri legate de fericirea mea interioara. Recunosc repede oamenii care imi seamana. Ma simt atrasa de cei care sufera interior si responsabila pentru a le diminua suferinta, a le creste gradul de multumire si implinire si a le spori constientizarea.

　

Am inventat o intrebare care pentru mine reprezinta cheia catre esenta unei persoane. "Daca ti-ar fi dat un dar sau o putere, care ai vrea sa fie aceea?" Eu am raspunsul: sa picur un strop de iubire in inima tuturor fiintelor. Cred ca lumea s-ar transforma　intr-un paradis dupa aceea.

　

Care ar fi raspunsul tau la aceasta intrebare?