Marele Raspuns

Amidi: Stim ca esenta noastra este diferita de trupul, gandurile, emotiile noastre. Misterul sta in dezvaluirea motivului acestei dualitati. Il stie cineva? De ce am fost creati asa? Esenta ne leaga de Cer. Celelalte, de Pamant. Suntem deci entitati aflate intre Cer si Pamant? Sau create in Cer si aruncate pe Terra ca reflexii ale Creatorului pentru a ne perfectiona pana la a ne confunda in final cu El? 　 

Teo: Incepi cu: " stim ca esenta noastra este diferita de trup, …", cind in realitate e mai potrivit sa spui ca avem credinta cum ca esenta noastra ar fi dincolo de trup, gind … . Cei ce stiu, in urma perceperii directe, despre dimensiunea duhovniceasca a omului, stiu, sau sunt foarte aproape de a sti, si raspunsurile celorlalte intrebari mai sus amintite de tine. Caci se pare ca doar atunci cind devenim in masura sa percepem efectiv , direct, ca esenta firii e dincolo de trup si chiar dincolo de minte, sintem in masura sa intelegem si de ce e asa. 

Asa se face ca ne putem folosi doar de experienta drumului parcurs de cei ce au aflat marile raspunsuri, aceste raspunsuri in sine fiind neimpartasibile . Doar spre ajutorarea cautarii , toti marii Invatatori ai oamenilor au incercat si o descriere accesibila mintilor noastre a celor de dincolo de lumesc, si au insistat sa ne convinga ca omul nu e nici doar pamint si nici doar Cer, si nicidecum situat "intre", ci tocmai locul comun Cerului si pamintului, Duhului si carnii, Spiritului si materiei … . Si ca sa intelegi cit de importanta e gradarea apropierii de Esenta, am sa-ti amintesc ca celor mai avansati pe Cale li se raspunde rugaciunilor prin revelare in Duh – adica efectiv sunt pusi in "contact" cu ceea ce numim "cele Ceresti", sau " cele de Dincolo" - dar doar pentru putin timp, fiind lasati apoi sa se straduiasca singuri spre dobindirea aptitudinilor necesare Vederii . 

Si cum ar putea fi altfel, caci toti cei incepatori in ale "rapirii in Duh" recunosc mai tirziu ca au socotit ca raspuns mesajul din Revelatie, si ca mai tirziu si-au dat seama ca Revelatia in sine era Marele Raspuns.

Evolutia prin Trecere

Amidi: Evolutia este un proces continuu ce nu inceteaza in momentul despartirii fizice de lumea aceasta. Este o afirmatie de-a ta. Asa sa fie oare sau odata ajunsi dincolo avem posibilitatea sa alegem sa facem un salt evolutiv imediat, dat fiind accesul la o cunoastere totala?

Teo: E suficient putin antrenament al atentiei pentru a realiza ca la trezirea din somn avem exact aceeasi starea launtrica generala cu cea din momentul adormirii. Cand cresti durata si intensitatea antrenarii atentiei asupra continutului mental din momentul adormirii, o sa observi ca primul gind de la trezire e continuarea ultimului gind dinaintea adormirii.

Tot astfel si cu moartea – nimeni dintre cei care nu au trecut pragul vederii in Duh (sau au accesul la o cunoastere totala, cum spui tu) nu se poate trezi dincolo cu o constructie launtrica mai inalta decit cea cu care a adormit. Iar cei care pot face asta au exersat-o inca din timpul vietii.

Asa cum nu-i suficient sa te culci pentru a progresa launtric, tot astfel nu-i suficient sa mori pentru a avea acces la Cunoastere.

A Fi sau.......

Amidi: Ce presupune starea de a fi?

Teo: Cei care au trecut pragul vederii in Duh, spun ca au reusit aceasta tocmai prin trecerea launtrica de la a fi ceva (cineva, un sine) la a fi in Sine. Ceilalti se impart in credinciosi, care cred ca exista Duh, ce da viata Lumii si necredinciosi, care spun ca doar ce e manifest exista.

Uite, judecind chiar strict materialist, stiinta ne demonstreaza ca ceea ce noi resimtim ca fiind e doar o iluzie, caci privite indeaproape lucrurile se dezvaluie ca alcatuite din componente din ce in ce mai mici (ex.: atomii doar in aparenta par a fi mici sfere, caci in fapt iluzia invelisului sferic este data de trecerea in viteza a electronilor din alcatuirea lor…), pina acolo incit spre capat pare a fi… nimic – Nimicul tremurind, iata ce naste iluzia numita Lume.

Ce face ca nimicul sa tremure? La aceasta intrebare nu se poate afla raspunsul disecind materia. Mai mult, nici Cei ce stiu nu ne pot arata si cind incearca sa ne explice, citi putem intelege?

De exemplu:

" Stiti unde Ma duc si stiti si calea intr-acolo.

Doamne, I-a zis Toma, nu stim unde Te duci, cum am putea sa stim calea?

Iisus i-a zis: Eu sunt calea si adevarul si viata; nimeni nu vine la Tatal decit prin Mine.

Daca M-ati fi cunoscut pe Mine, ati fi cunoscut si pe Tatal Meu. Si de acum incolo Il veti cunoaste, si L-ati si vazut.

Doamne, I-a zis Filip, arata-ne pe Tatal si ne este de ajuns.

Iisus i-a zis: De atita timp sunt cu voi si nu M-ai cunoscut, Filip? Cine M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal. Cum zici tu : Arata-ne pe Tatal? "

Ioan 14.4-9

Granita dintre Realitate si Imaginatie

Amidi: Cat de subtila este granita dintre realitate si imaginatie?

Oare spiritualitatea, posibilitatea de a accesa o realitate superioara, nu face si mai dificila delimitarea celor doua? Tu poti incadra de exemplu o experinta personala intr-o categorie sau in alta? Este revelatia parte din realitate sau din imaginatie?

Teo: Nu putem intelege mai mult decit ne putem imagina. Sau altfel spus: nu putem constientiza ce nu putem visa.

Daca hotarim ca imaginatia este capacitatea de a realiza constructii mentale si realitatea e ceea ce stim despre lumea in care traim, atunci e simplu de trasat o granita intre ele. Daca intram in detaliile celor doua feluri de informatii lucrurile nu mai sunt atit de limpezi.

Ceea ce stim despre lume e un amestec de informatii reflectate de obiectele analizate, receptate prin intermediul simturilor , simturi cu parametri diferiti de la om la om dar si de la moment la moment al aceluiasi om, ce sunt filtrate , valorizate , grupate si fixate in minte in functie de experienta deja acumulata, de starea de moment si interesul de moment. Asa se face ca ceea ce numim in mod obisnuit realitate sa fie de fapt o constructie mentala subiectiva , avind in ea o parte mai mica sau mai mare din imaginea efectiva a lumii. Dar aceasta ultima fraza poate fi si definitia oricarei constructii mentale imaginate - iata cit de subtire si tremurinda este granita amintita de tine.

Eu unul mi-am dat seama nu demult cit de importanta este capacitatea de a imagina – in fapt nu putem constientiza ce nu ne putem imagina. Si daca numim drum spiritual cresterea capacitatii noastre de a constientiza, rezulta ca puterea de a imagina da seama direct de nivelul nostru spiritual.

Cresterea launtrica e data tocmai de capacitatea de a face distinctie intre Realitate, ca adevar absolut, obiectiv si realitate ca adevar relativ si subiectiv. Iar o imaginatie bogata (cu intindere) si puternica (atenta la detalii) e indinspensabila acestei cresteri, dar numai atit timp si in masura in care e stapinita. Pierderea in imaginatie e un alt fel de nume pt caderea launtrica.

Eu stiu doua mari categorii de realizari , constientizari, ce pot fi numite revelatii. Revelatia , cu majuscula scris cel mai adesea, e modul direct de a Cunoaste cu Duhul, numita si vederea in Duh. Cealalta forma de cunoastere denumita ca revelatie , se refera la o forma de a intelege oarecum neasteptat un fenomen aflat in studiu. Revelatia in Duh e Adevarul oglindit in mintea celui caruia I s-a descoperit folosind concepte deja existente in acea minte. Altfel spus: in Revelatie Adevarul este descoperit omului folosind intiparirile deja existente in mintea acelui om. Partea comuna intre Revelatie si imaginatie este data de aceste intipariri deja existente, cu care se lucreaza si in procesul de imaginare si in cel de Revelare.

Lumina si intuneric

L A: Re-cunoastere:, iti suna cunoscut? re-intoarcere, re-cunostinta....pana nu cunosti, pana nu experimentezi, pana nu atingi real cu toate simturile iadul, sau ma rog sa-i zicem pamant, n-ai cum sa vezi ce este sus....caci ceea ce este sus este si jos....

　

Teo: Parerea ca pe pamant este iadul nu o impartasesc. Aici jos e continuu tremur, intre lumina si intuneric, bine si rau ... . Lumea, avand ca miez continua baleiere, nu e nici rea nici buna in sine. Durerea nu e a lumii, ci a duhului ce se identifica cu parti din ea. Si da, nu se poate sa nu trecem prin iadul inceputului aspirind la Intelegere. Daca nu ar fi durerea, si reversul ei - placerea, cum am sti incotro, si de unde energie pentru devenire?

Predestinare si Revelatie

Amidi: Prima curiozitate este legata de predestinare si de revelatie. Revelatiile apartin doar celor alesi/initiati? Vin acestea ca o predestinare sau ca o rasplata a drumului parcurs si a virtutilor celor care primesc semne divine?

Teo: Orice tip de revelatie, fie cea de dupa efortul cunoasterii, fie Cea dobindita in Duh, este accesibila celui pregatit sa o primeasca, a fi ales insemnind chiar a fi construit in tine conditiile necesare primirii revelatiei.

Din perspectiva profunda nu exista diferenta intre predestinare si rasplata faptelor savirsite pe drumul deja parcurs.

Experimentarea spiritualitatii

Amidi: Regasesc peste tot aceeasi afirmatie. Poate pentru ca rezonez mult cu aceasta idee, in sensul ca nu inteleg foarte clar cum pot ajunge la experienta.

Stanislav Grof: Spiritualitatea nu este o chestiune de credinta, ci de experienta."

Imi spui mereu ca daca nu pun in practica ceea ce aflu, raman tot la stadiu de clasa I. Pare usor de facut acest indemn cand ajungi sa experimentezi. Dar cum poate un om care nici macar nu intelege conceptul de a experimenta, cu tot ceea ce el implica – sa se avante in necunoscut? De ce eforturi este nevoie? De ce ghizi? Pentru ca tot tu spui ca este necesara o pregatire prealabila fara de care risti sa te pierzi definitiv in nebunie.

Teo: Daca nu-mi aminteai citatul lui Grof, greu as fi putut intelege la ce anume te referi cind spui ca: " nu inteleg […] cum pot ajunge la experienta."

Incep prin a-ti aminti ca orice cumul de practica se constituie in mod obisnuit in experienta. Deci si in cunoasterea de sine si in practica apropierii de Dumnezeu, regula ramine valabila – practicand constant acumulezi experienta. Insa pe tine pare sa te intereseze "experimentarea in duh". Raspunsul scurt este ca intii trebuie sa acumulezi experienta pe drumul pina la duh, pentru a dobandi insusirile si cunostintele necesare dincolo de lumea aparenta.

Aceea "oprire a gindurilor" despre care ti-am spus ca e o practica ce trebuie precedata de o buna pregatire, devine periculoasa pentru ca initiata prea devreme poate lasa practicantul fara acces la stuctura-i mentala obisnuita, structura ce ascunde ce e dincolo de ea – ceea ce pare un neajuns, dar e si reazamul necesar mintii obisnuite pentru propria stabilitate – aceasta fiind vitala.

Constanta si……….Buzau

Amidi: M-a bucurat mult raspunsul tau......a fost perfect sincronizat cu cel al unei alte persoane dragi care imi atragea atentia asupra lipsei de constanta si a consecintelor acesteia......ideea este ca m-a facut sa meditez un pic.......

Si poate nici orasul in care m-am nascut - Constanta - de care am incercat disperat sa ma desprind in trecut dar nu am reusit........sau nu mi-am dorit niciodata sa reusesc...nu se numeste intamplator asa.....Promit sa analizez in profunzime subiectul.....Apropo, am vazut un update la orasul tau......sa inteleg ca in prezent esti in Buzau?

Mi-ai vorbit despre Biblie si despre Yoga sutra........subiectul nu imi este total strain dar nici foarte apropiat.....am Biblia pe noptiera de cateva luni si o deschid destul de rar......si la intamplare.....pentru a-mi oferi exact pilda zilei cand am mare nevoie de rapunsuri......mi-am propus sa o studiez......dar lipsa de constanta.....alte o mie de lucrari se deschid in fata mea si ma imbie sa le cunosc.....perseverez insa......
Sutrele le-am gasit pe net....in texte sacre .....in engleza......le-am "rasfoit" dar am inteles f putin si superficial......il iubesc pe Eliade si el m-a apropiat intrucatva de yoga stiintifica.....nimic mai mult....

Teo: Din proprie experienta stiu ca atunci cand " alte o mie de lucruri " par a te impiedica sa inaintezi in cunoasterea celor ale duhului, inseamna mai degraba ca nu esti inca pregatit pt. o astfel de aventura.


La mine, probabil si datorita temperamentului, evenimentele majore din acest plan, s-au precipitat violent, caci odata convins de desartaciunea trairii vietii in necunoastere de Dumnezeu, orice altceva a picat in nesemnificativ, in asa hal incat aveam rastimpuri cand abia mai puteam respira. Si tot din proprie experienta cunosc ca imiediat ce dorul de Dumnezeu intrece atasamentul de lume, vine si ajutorul de Sus.


Si o ultima idee : da sint buzoian, si daca vecinatatea cu marea e principala caracteristica a Constantei, cuprinderea principalelor forme de relief - munte, deal, cimpie - este atuul Buzaului.