REcaderea in Ego

Foto: Oglinda simbolica

A: "Intr-adevar, daca, dupa ce au scapat de intinaciunile lumii, prin cunoasterea Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, se incurca iarasi si sunt biruiti de ele, starea lor de pe urma se face mai rea decat cea dintai.” 2 Petru 2:20 (NT)

Asadar, cunoasterea Adevarului nu este o operatiune simpla si banala, disponibila pentru toata lumea, cum poate parea in aparenta; ci este o chemare scumpa,... riscanta si care nu ofera cale de intoarcere odata ce ai fost ales, asa cum spune si versetul. Dupa ce ai fost adus in El si ai gustat din Adevar, nu te mai poti intoarce la felul tau de viata cu care erai obisnuit, nici la ale tale obiceiuri, chiar de intreaga lume ti-ar sta impotriva. De ce? Pentru ca tu ai aflat... pentru ca tu stii... pentru ca tu ai gustat din ceva la care nu multi au acces si pentru ca instinctiv SIMTI ca aceea e SINGURA realitate care ramane in picioare la final... .

　

Teo: Citatul amintit de tine (ce e la rindu-i o reamintire a pildei hristice pe aceasta tema) exprima aproape opusul a ceea ce afirmi tu mai jos. Daca nu cazi in reflexul supararii pe aceasta remarca a mea, reciteste scrisele din citat pe fondul unei atitudini mai modeste. De vei reusi, vei vedea ca apostolul subliniaza tocmai faptul ca nici macar cei mai daruiti dintre oameni, "ce au scapat de intinaciunile lumii, prin cunoasterea Domnului..." nu au victoria asigurata, daca "se incurca iarasi si sunt biruiti...". Asa ca faptul " ca tu ai aflat...pt ca stii...pt ca ai gustat..." nu e garantie ca nu ai "cale de intoarcere odata ce ai fost ales".

Cum usor se vede si din postarile pe teme spirituale de pe net, lumea-i plina de expresii ale asumarii de catre ego chiar si a celor mai deosebite trairi. Adica de manifestari ale oamenilor care, ajungind in posesia unor cunostinte si experiente mai inalte, pica in pacatul mindriei, asumindu-si nu doar meritul eforturilor depuse, ci si statutul de ales, de fiinta aparte, din capul locului speciala si de neasemanat cu gloata.

De fapt de aceasta incercare nu scapa nimeni, si ramine deschisa pe tot parcursul Caii, si chiar daca e adevarat ca experimentarea unor trairi ce iti prilejuiesc gustarea celor de dincolo de materialitate se constituie intr-un ajutor exceptional in a iti sustine rivna pentru inaltimi , tot adevarat este si ca noile energii dobindite odata cu parcurgerea acestor experiente pot fi foarte usor folosite de catre slabiciunile noastre, odata aduse in puterea egoului, fapt ce se soldeaza cu o cadere extrem de pagubitoare.

Pilda hristica unde sintem avertizati de pericolul recaderii :

" Duhul necurat, cind iese afara dintr-un om, umbla prin locuri fara apa si cauta odihna. Fiindca nu o gaseste zice: "Ma voi intoarce in casa mea, de unde am iesit."

Si cind vine, o gaseste maturata si impodobita.

Atunci se duce si mai ia cu el alte sapte duhuri mai rele decit el, intra impreuna in casa, se aseaza in ea si starea de pe urma a omului acela ajunge mai rea decit cea dintii. "

Luca 11.24

Iar dovada clara ca nici macar El, Iisus, nu a fost ferit de ispita mindriei o gasim si in Luca 4.1 .

Sa luam aminte deci si sa ne incordam atentia imediat ce simtim in noi inclinatia de a ne considera persoane speciale doar pentru ca am reusit sa scoatem o parte din mizeria din noi.

A Fi sau.......

Amidi: Ce presupune starea de a fi?

Teo: Cei care au trecut pragul vederii in Duh, spun ca au reusit aceasta tocmai prin trecerea launtrica de la a fi ceva (cineva, un sine) la a fi in Sine. Ceilalti se impart in credinciosi, care cred ca exista Duh, ce da viata Lumii si necredinciosi, care spun ca doar ce e manifest exista.

Uite, judecind chiar strict materialist, stiinta ne demonstreaza ca ceea ce noi resimtim ca fiind e doar o iluzie, caci privite indeaproape lucrurile se dezvaluie ca alcatuite din componente din ce in ce mai mici (ex.: atomii doar in aparenta par a fi mici sfere, caci in fapt iluzia invelisului sferic este data de trecerea in viteza a electronilor din alcatuirea lor…), pina acolo incit spre capat pare a fi… nimic – Nimicul tremurind, iata ce naste iluzia numita Lume.

Ce face ca nimicul sa tremure? La aceasta intrebare nu se poate afla raspunsul disecind materia. Mai mult, nici Cei ce stiu nu ne pot arata si cind incearca sa ne explice, citi putem intelege?

De exemplu:

" Stiti unde Ma duc si stiti si calea intr-acolo.

Doamne, I-a zis Toma, nu stim unde Te duci, cum am putea sa stim calea?

Iisus i-a zis: Eu sunt calea si adevarul si viata; nimeni nu vine la Tatal decit prin Mine.

Daca M-ati fi cunoscut pe Mine, ati fi cunoscut si pe Tatal Meu. Si de acum incolo Il veti cunoaste, si L-ati si vazut.

Doamne, I-a zis Filip, arata-ne pe Tatal si ne este de ajuns.

Iisus i-a zis: De atita timp sunt cu voi si nu M-ai cunoscut, Filip? Cine M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal. Cum zici tu : Arata-ne pe Tatal? "

Ioan 14.4-9

Vulnerabilitati

Amidi: Care crezi ca este cea mai mare vulnerabilitate a oamenilor?

Teo: Daca pornim de la principiul ca vulnerabilitatea oricarui fenomen e direct proportionala cu complexitatea alcatuirii sale, intelegem de ce omul, fiind recunoscut ca reflexie a tot ce exista, aduna in sine atitea slabiciuni. Iar daca alegem sa socotim ca fiind cel mai important parametru al alcatuirii omului virsta sa launtrica, spirituala, deducem ca perioada adolescentei duhovnicesti predispune la cele mai mari greseli. Adolescenta launtrica incepe pentru multi odata cu adolescenta biologica, dar sint putini cei care traiesc destul pentru a iesi din ea.

Aceasta perioada dintre copilaria duhului si maturitatea sa, cuprinde atit primele realizari ale adevarului ca nicaieri in ale lumii nu poti afla reazam de neclintit pentru pacea launtrica, deci nici pentru aflarea fericirii depline ori indepartarea suferintei; cit si uluirea in urma trairii primelor Revelatii in duh, cele care transforma credinta in Dumnezeu in trairea in El.

In acest rastimp se fac marile greseli, toate izvorite din pretentia noastra de a ne infrupta din Libertate fara a asculta de Lege. Este o iluzie sa crezi ca poti fi liber fara sa asculti de legile ce stapinesc teritoriul in care vrei sa evadezi.

Implicatiile sinceritatii

Amidi: Crezi ca poti fi complet sincer cu ceilalti ? Adevarul creeaza de multe ori greutati sau piedici in atingerea unui scop personal. Ce faci atunci?

Teo: Faptul ca sinceritatea este o virtute de capatai o stim mai toti. Ceea ce putini realizeaza este efectiv de ce.

Unul dintre motivele mai putin evidente este dat de faptul ca mecanismele launtrice construite pentru a fi in stare sa minti sint responsabile de incapacitatea de a vedea adevarul.

Altfel spus, exprimarea voit distorsionata construieste gresit in mintea celui ce exprima canalele prin intermediul carora acesta si recepteaza informatiile din afara. Deci informatiile din afara ajung distorsionate in mintea celui ce minte tocmai datorita distorsiunilor produse de procesul exprimarii voit neadevarate. Si astfel trebuie inteleasa expresia "mintind pe ceilalti te minti, de fapt, pe tine".

Acceptarea adevarului

Amidi: De ce adevarul este atat de greu de acceptat? De ce are o incarcatura atat de mare pe care o resimtim din plin – direct in suflet? Si de ce deseori ni se pare foarte dur? Este adevarul o lectie? Ma gandesc la Biblie si la Evanghelii - unde cuvintele lui Iisus pareau destul de dure pt cei din preajma. Desi scopul era acela de indreptare.

Teo: Nu adevarul este greu de acceptat. Orice informatie odata receptata si acceptata ca adevarata si care contrazice o structura mentala inradacinata in mintea noastra, naste durere, caci asta inseamna sa rupem din noi, sa rupem ceva gresit construit pentru a face loc unei noi constructii mentale.

Lumina vine din interior

Amidi: De ce am mereu tendinta de a astepta ca Lumina/Adevarul/Salvarea sa vina din afara? Lumina generalizata care sa cuprinda totul – acei 2000 de ani de Lumina, de Paradis terestru despre care tot circula informatii si la care ar trebui sa fim martori pt ca noi am ales asta cu mult timp in urma.

Sau astept si accept Lumina sub forma de informatie pe care o primesc de la altii pentru ca eu cred ca altii au ajuns la ea si o vor impartasi cu mine. Adica altii sunt mai indreptatiti/merituosi decat mine sa detina adevarul.

Sau cer Lumina dinspre Sursa cea mai inalta, Dumnezeu, care este undeva in Ceruri, deci tot exterior.

De ce este atat de greu sa o gasesc, constant, in mine? Pentru ca desigur, momente de Lumina simtim cu totii in interior. Dar doar clipe, sclipiri fugare?

Teo: Pentru a putea sa iti dau cit de cit un reper pentru un eventual raspuns la prima intrebare, trebuie sa clarific intii la care anume dintre raporturile interior–exterior ne referim. Atunci cind ne folosim mintea pentru a intelege cum functioneaza lumea din jurul nostru o facem , in mod obisnuit, ca pe un demers indreptat catre exterior. Atunci cind incercam sa observam si sa intelegem fenomene care se desfasoara in perimetrele trupului nostru, simturilor noastre, eului nostru si intelectului nostru, simtim, in mod obisnuit, ca lucram in interior. Ceea ce face insa diferenta dintre interior si exterior este locul in care ne asezam pentru implinirea demersului respectiv, punctul din care privim.

Daca realizezi ca totul, si cele de care esti constient la un moment dat si cele ramase in afara constientei, sint ale Lui, in El - adica inclusiv propria minte si propriile ginduri, intelegi de ce este gresit sa spui ca Il poti astepta pe Dumnezeu sa vina/arate de undeva din exteriorul tau.

Cum distingem Adevarul?

Amidi: Cum distingem adevarul intre milioanele de informatii la care avem acces? Mi-ai sugerat o cale catre a gasit rezonante in mine, insa as dori sa o dezvolti.

Aceasta ar fi confruntarea adevarului sau a respectivelor idei cu realitatea apropiata – iar daca gasim corespondente inseamna ca avem de-a face cu un adevar.

Teo: Imi amintesc ca ti-am indicat candva directa dependenta intre gradul de sinceritate cu sine si capacitatea de a distinge adevarul.

La asta ma refeream si cand te-am indemnat sa cercetezi fiecare noua informatie in vecinatatea launtrica a tuturor celorlalte cunostinte verificate in mod direct. Trebuie sa existe imbinare daca nu si segmente comune.

Amidi: In mod sincronic, o revista oarecare mi-a dezvaluit urmatorul argument. Cand esti inteligent si cand esti intelept?

Esti inteligent daca nu crezi decat jumatate din ceea ce auzi; esti intelept daca stii care jumatate!

Granita idealism-realism-optimism

Amidi: Care este granita dintre iluzia adolescentina - idealism, realism si optimism? Oare optimismul are sanse sa se transforme in idealism? Idealismul neaga realitatea, este precum o visare. Optimismul nu neaga prezentul ci incearca sa-l transforme intr-o realitate viitoare mai buna, mai frumoasa.

Realismul se detaseaza de asteptari si observa. Dar viitorul, pentru a fi creat, are nevoie de actiune. Eu cred ca a fi optimist inseamna a actiona. A fi realist inseamna a observa. Este oare suficienta observatia? Ce aduce ea?

Teo: Imi amintesc o gluma in care se spunea ca pesimistul este un optimist cu experienta.

Eu inteleg ca nimeni nu poate fi cu adevarat si total pesimist, caci o astfel de atitudine e incompatibila cu viata. Pentru a putea trai ai nevoie de speranta.

Am sa folosesc o alta gluma pt a explica ce inteleg eu prin a privi cu realism : "cei ce merg cu bicicleta indelung urca si au vintul in fata indiferent de directia in care se deplaseaza."

Ca toate cele ce exista se indreapta spre dizolvare, inexistenta…, e o concluzie limpede pt orice om cu experienta . Cei ce pot privi la cele trecatoare cu detasare (care isi au reazamul launtric dincolo de ele) zic ca acesta este firesc, nici bun nici rau in sine. Cei ce sint prinsi in cele trecatoare devin pesimisti sau optimisti dupa cum sunt influentati de transformarile fenomenelor de care sunt constienti.

Viziunea adolescentina e caracterizata in general de superficialitate , ceea ce lasa loc de extremism - uneori idealista, alteori apocaliptica.

Sincer fata de sine

Amidi: Cum poti fi sigur de faptul ca esti sincer cu tine insuti? Exista un raport direct intre cunoastere de sine, constienta, sinceritate launtrica?

Eu am impresia despre mine ca traiesc 100 % in sinceritate, ca spun si fac doar ceea ce simt. Este simtirea unitatea de masura pentru sinceritate? Dar daca eu ma mint singura fara sa stiu? Fara sa constientizez? Cum fac diferenta? Cum imi dau seama?

Teo: Da , in general toti avem certitudinea ca macar cu noi insine sintem sinceri.

Daca ne apropiem insa cu ceva mai multa scrupulozitate de subiect, realizam ca sinceritatea cu sine ar trebui sa se demonstreze prin punerea in practica a ceea ce categorisim ca adevar personal. Iar confundarea adevarului personal cu Adevarul e cea mai la indemana dintre greseli, lucru ce ni se demonstreaza cotidian. Aceasta confuzie, spun inteleptii, ar avea cauza in lipsa sinceritatii cu sine. Simpla dar incurcata treaba!

Pentru stadiul in care te afli trebuie sa stii ca este o legatura directa intre gradul de sinceritate si puterea de a deslusi adevarul. Si ca aceasta virtute, ca si celelalte, creste pe masura ce o folosesti .

A simti ca esti sincer ar trebui sa fie rezultatul unei atente cantariri rationale . Pare iarasi un paradox, dar doar pare.