Cum percepem realitatea?

Amidi: Gradul de evolutie al unei persoane este dat de gradul de ancorare in realitate al acesteia?

Teo: Evolutia launtrica, spirituala e masura a capacitatii de a percepe realitatea, nu masura a ancorarii in realitate. In mod practic toti suntem perfect ancorati in realitate, orice existenta se desfasoara cu totul in realitate.

De subliniat ca realitatea nu este atit de greu de aflat, cit este de acceptat. Atita timp cit ne identificam launtric cu eul de care ne-am trezit legati odata cu intrarea in viltoarea lumii, tremuram odata cu el intre binele si raul lui. Iar faptul ca stim acestea nu ne scapa de rau, ci doar ne indeamna sa cautam solutia dincolo de eu.

Analiza rautatii

Amidi: Ce inseamna rautatea intr-un om? De unde provine? Din lipsa de constienta? Poate fi corectata daca nu este constientizata?

Teo: Toate marile curente spirituale recunosc ignoranta ca izvor al faptuirii raului.

Privit din punct de vedere pur obiectiv, existenta fiind continua transformare, nu exista impartirea in bine si rau. Impartirea in situatii favorabile si nefavorabile poate fi raportata doar la un anumit subiect ( binele si raul sunt fete ale aceleiasi monede, granita dintre bine si rau este dependenta de cel ce valorizeaza). Asa se face ca linistea interioara creste pe masura ce ne indepartam launtric de eul ingust, mergind pina acolo unde, raportindu-ne launtric la Tot, dobindim Pacea.

Ce nu constientizam nu ne influenteaza launtric si nu poate fi obiect al lucrului nostru.

Cum acordam sprijin celor dragi?



 
Amidi: Cum indreptam o fiinta draga, fara a o rani?

Teo: Daca "o fiinta draga" inseamna un om la care tii mult, raspunsul scurt e: cu multa rabdare si mare atentie.

In primul rind nu trebuie sa stabilim obiective rigide, ci sa facem efortul unei permanente reevaluari a starii relatiei si a insusirilor situatiei. Tot de la inceput e cazul sa intelegi ca exemplul personal e cel mai puternic argument, si ca trebuie sa astepti ca celalalt, privindu-te, sa i se faca pofta de a intelege si a afla, caci fara setea lui degeaba exista oferta ta. Altfel spus, e nevoie de masura si in a oferi sprijin.

Schimbarea in bine e intotdeauna insotita de durere si cel dornic de schimbare trebuie avertizat de aceasta realitate dar si protejat de prea mult, de peste puterile lui de a suporta sau intelege.

Ce sa mai, trebuie sa te pui in pielea lui, acceptind intimitatea atit cu calitatile lui, cit si cu slabiciunile lui; sa nu ii asezi in fata decit cite un colt din oglinda ce-i reflecta chipul launtric, atit doar cit sa-i dai de lucru, fara sa il sperii.

Sunt si situatii disperate, cind ajutatul trebuie tras brusc din fata unui mare pericol, urmind ca apoi sa lucrezi la constientizarea de catre acesta a traseului urmat. In rest, este necesar sa fii atent ca cel ce te asculta sa si constientizeze drumul pe care il urmeaza, caci doar astfel inaintarea lui este efectiva.

Sensul Cunoasterii

Amidi: Cand putem fi siguri ca ne cunoastem indeajuns de bine pe noi insine? Dar daca este o amagire faptul ca ni se pare doar ca ne cunoastem?

Sunt momente care ne surprind – emotii noi, reactii neasteptate, schimbari pe care le simtim in noi........... Oare a te cunoaste nu inseamna a reusi sa nu te mai suprinzi cu nimic? Sa ramai constient permanent de tine insuti si de cine esti? In acest moment insa este imposibila schimbarea si deci evolutia. Ce sens are cunoasterea de sine?

Teo: Trebuie sa-ti evidentiez in primul rind ca ceeea ce numim cunoastere de sine (lumea din noi si din preajma noastra) nu e tot una cu Cunoasterea de Sine (cunoasterea a ceea ce e dincolo de lume, cunoasterea cunoscatorului).

Pe orizontala cunoasterea nu-si poate afla limite, caci formele sint infinite ca varietate si in continua schimbare. Pe verticala exista o limita, dar atingerea acelei limite devine o asezare in cunoastere, mereu aceeasi cunoastere.

Sensul oricarei cunoasteri este aflarea binelui. Apropierea mai binelui da sensul oricarui demers.