Pasiune sau echilibru?

Amidi: Este pasiunea sau echilibrul ceea ce este de dorit? Se exclud cele doua? Vechii intelepti spun ca echilibrul este calea cea mai buna. Dar cum este o existenta in afara pasiunilor, a entuziasmului generat de o stare de bine ce depaseste normalul? Acea euforie care are puterea sa te desprinda de obisnuit si sa iti inalte simtirea dincolo de limitele comune? Este durerea o urmare fireasca a pasiunii – in sensul ca orice vibratie pozitiva isi are corespondentul intr-o vibratie opusa, negativa? Iar daca prima se manifesta cere obligatoriu si manifestarea celeilalte? 

Teo: Nu pasiunea este dusmanul echilibrului, ci lipsa de control asupra sa, asupra pasiunii. A lucra cu pasiune, sau cu tragere de inima, cum se mai spune, e intr-adevar conditia de baza pentru realizari semnificative in orice domeniu. Mai mult chiar, in fapt orice efort facut fara drag lucreaza la stingerea sa. Dar cind tragerea de inima se elibereaza de controlul ratiunii, devine patima, miscindu-ne orbi inspre stingerea poftei doar a unei parti din noi, scindindu-ne astfel, launtric doar , la inceput, si fizic apoi. Si da, si in domeniul relatiei placere-durere e valabil principiul echilibrului energetic: cantitatea de energie ce intra intr-un sistem este egala cu cea care iese, pentru a aduce sistemul in conditia initiala. 

Tie iti pare trista aceasta stare de fapt , dar asta doar pentru ca privesti lucrurile de pe unul din maluri – cind vei privii de deasupra o sa intelegi ca nu poate fi un mal fara celalalt, placerea si durerea fiind fete ale aceleiasi monede. In fapt e fireasca inclinatia noastra spre a dorii mereu simtamintul placerii puternice, acesta fiind imboldul esential al tuturor eforturilor noastre, si in timp realizam mai toti ca tocmai contrastul dintre placut si neplacut da gust vietii si traseaza sensul evolutiei noastre lumesti si spitituale. Da, si spirituale, caci tot nevoia de placut ne indeamna a cerceta si dincolo de material, si facem asta cu mai multa pasiune tocmai pe masura ce realizam ca in cele lumesti placutul e … prea trecator.

Un an de Dialog

S-au adunat zile cit sa incapa intr-un an de cind asezam in acest colt de tablita cerata virtuala semne oglindind preocupari de spirit. Suntem incintati de numarul mare de prieteni, nadajduind ca macar o zi din anul trecut a fost mai insorita pentru fiecare dintre ei si datorita cuvintelor citite aici. Speram sa raminem si pe mai departe precum o fintina cu apa buna, care asteapta pe oricine, oricind. Fie-ne dupa curatenia inimii si limpezimea mintii!

A STI - piedica sau ajutor in evolutie?

Amidi: De ce mi se pare greu sa aplic ceea ce cunosc teoretic? Pentru ca incerc sa cunosc totul despre domeniu, gandindu-ma ca atunci cand o sa ating un anumit nivel, voi si experimenta. Si tot aman – uneori la infinit - pt ca a cunoaste totul poate dura o eternitate.

Teo: Analizind in mare, doua sint modurile prin care deprinderea de a sti poate deveni o piedica in evolutia spirituala.

Pentru cei mai avansati, una dintre vamile din urma este aceea ce tine de atasamentul fata de ce stii si fata de nevoia de a cunoaste .

A sti e una dintre fortele fundamentale ale vietii si pentru omul pornit pe Cale exista o perioada cind aceasta forta asigura principalul combustibil al dezvoltarii launtrice. Asa este si cu a avea, e o etapa de dezvoltare launtrica in care trebuie sa acumulezi material, ca sa progresezi launtric. Sau a simti - pe o parte a cresterii spirituale domeniul simturilor e dominant. Dar si pe a avea, si pe a simti si chiar si pe a sti trebuie sa le lasi in urma launtric, la un moment dat, daca vrei sa continui Drumul.

Pentru incepatori, tendinta de a confunda cunoasterea teoretica a experientei altora cu experimentarea efectiva e una dintre cele mai alunecoase piedici. Imaginarea parcursului e un imbold firesc cind te interesezi de drum, dar tot imaginarea se poate solda si cu doua tare greu de depasit, pierderea interesului pentru a parcurge efectiv drumul , odata ce simti ca ai fost deja acolo ( in imaginatie parcursul e mai usor si mai grabnic) si rigidizarea launtrica data de preconceptiile cladite in procesul de prefigurare .

Riscurile "zborului" spiritual

Amidi: Aceasta fraza: " Cele inalte ale lumii te pot duce pina la marginea prapastiei, dar pentru a o trece nu-ti mai pot fi de folos. Trebuie sa inveti sa zbori, sa te desprinzi de ce te sustinea fara a te pierde in hau.", de final, e descurajatoare, pentru ca pare a nu te sustine nimic in efortul spiritual, iar pericolul de a te prabusi e atit de mare incit te intrebi de ce asa riscant?

Teo: Daca analizezi oricare situatie din viata ta vei observa ca fiecare moment e caracterizat de un anumit potential, potential la care ai ajuns investind energie si timp. Acest potential iti sta la dispozitie atit pentru a continua sa te zidesti, dar si ca inaltime de la care te poti prabusi. Insa efortul facut pentru a ajunge unde esti a crescut in tine si deprinderile necesare pentru a face din noua situatie una pe care o poti stapini.

Altfel spus, Calea e greu de parcurs tocmai pentru a te determina sa asezi in tine virtutile necesare stapinirii potentelor specifice fiecarei trepte de evolutie. Iar asa numitele vami exista pentru a te impiedica sa-ti asumi riscuri ce-ti depasesc puterile.

Cit despre riscuri in sine, ele sint inerente starii de libertate.

Lumea de dincolo de Lume

Amidi: Ai facut acum ceva timp o afirmatie: "Venim pe lume pentru ca sintem deja atasati de ea." Putem alege sa ne detasam definitiv de lume si sa iesim din sirul existentelor? Si atunci, in ce lume ramanem?

Teo: Cu toate ca intrebarea asta, privita doar la suprafata, are in ea o eroare de logica, care poate stirni zimbet ( dincolo de detasarea totala de lume, cum mai poate fi o lume?) , exprima cum nu se poate mai clar felul in care percep oamenii, marea majoritate, demersurile spirituale in general.

Inteleptii afirma ca intre Lume si Spirit este o prapastie, peste care nu poti trece pe nimeni chiar pod de aur construind. Poti cel mult sa ajuti la cresterea setei pentru inaltimi . Fiecare om trebuie sa-si construiasca in sine insusirile necesare pentru a fi in stare sa faca acest mare salt in evolutia sa launtrica.

Mai mult, si doar pentru a vedea dincolo de prapastie tine tot de factorii launtrici, asa se face ca Invatatorii oamenilor s-au folosit de varii metafore pentru a putea da indicii despre cum e Imparatia, pe de o parte deoarece metafora incarca cu maxim de expresivitate cuvintul , iar pe de alta, fiindca metafora isi descarca treptat continutul , pe masura dezvoltarii mintii ce-i cauta intelesul.

Mie , de exemplu, aceastea imi par cele mai clare descrieri ale "Lumii" de dincolo de Lume:

In ce priveste locul: " Nu se va zice: "Uite-o aici" sau: "Uite-o acolo" Caci iata, imparatia lui Dumnezeu este in mijlocul vostru. "

Luca 17.21

In ce priveste forma: " Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, "

Ioan 17.3

Cele inalte ale lumii te pot duce pina la marginea prapastiei, dar pentru a o trece nu-ti mai pot fi de folos. Trebuie sa inveti sa zbori, sa te desprinzi de ce te sustinea fara a te pierde in hau.

Datorie si libertate personala

Amidi: Vine existenta la pachet cu anumite indatoriri/ datorii? daca da, unde este libertatea personala/ liberul arbitru lasat de sus ca cel mai mare dar?

Teo: Intrarea in existenta inseamna tocmai lipirea de curentul cauza-efect.

In ce priveste liberul arbitru, parerile se impart in doua mari grupe: cei ce spun ca nu exista libertate, ca insasi alegerile pe care le facem sint determinate de conditiile exterioare si interioare, si cei ce afirma ca suntem fundamental liberi, fiindca fiecare clipa e prilej de a alege incotro.

Observam ca atita timp cit ai o dorinta esti nevoit sa construesti anumite conditii (si asta inseamna sa renunti la celelalte) – sa aduci in existenta cauza ce poate naste implinirea dorintei. Altfel spus, nu poti fi parte din lume fara sa te supui legilor ce o fac posibila. Cresterea spirituala este tocmai efortul de a intelege principiile lumescului pentru a putea alege constient incotro si, in ultima instanta, a putea alege independenta fata de dorinte, deci de lumesc, ca manifestare de maxima libertate.

Iisus spune: "…veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi." (Ioan, 8.32)

　

Ingredientele esentiale vietii

Amidi: Care sunt ingredientele necesare vietii? Pornind desigur de la supravietuirea fizica unde regasim esentiale aerul si apa pana la existenta spirituala tinzand sa atingem "iubirea, credinta si speranta".

Teo: Nu sint sigur daca inteleg bine despre ce ma intrebi, dar pot sa-ti spun ca pt cel pornit catre intelegerea de sine e important sa inceapa cu studiul si luarea in stapanire a propriului trup.

Toate marile scoli initiatice au ca introducere in practicile specifice cunoasterea si stapanirea trupului. Aceasta si pt ca o stare de sanatate buna si un corp calit sint temelie de neinlocuit pt cele ce urmeaza, dar si deoarece actiunile intreprinse inspre intelegerea mecanismelor propriului corp si luarea in stapinire a acestuia e o lucrare mai cu seama asupra mintii.

Amidi: Nu am crezut niciodata in importanta acordata trupului.........pana cand m-am trezit tradata de propriul corp in sensul unei stari de sanatate constant precare..........ceea ce m-a determinat sa iau masuri si sa reconsider trupul si organismul uman la propria valoare.

Minte sanatoasa in corp sanatos.

Suntem obligati, atunci cand ne imbolnavim, sa ne indreptam toata atentia spre refacerea sanatatii, nemaivand efectiv putere sa sustinem spiritul cu cele necesare.

　

Teo: Cum ti-am mai spus, starea de sanatate depinde de comportamentul nostru din prezent, dar mai ales de cel din trecut. Astfel ca, in functie de gravitatea afectiunilor dobandite, si de virsta , redobandirea unei stari de sanatate acceptabile poate fi f dificila, si uneori imposibila. In prima instanta trebuie mers la specialisti, la medici, si urmat tratamentul prescris.

Apoi, sau in paralel daca e posibil, trebuie abandonat modul de viata care a facut posibila deprecierea , daca acesta e cel vinovat sau obisnuirea cu un mod de viata care sa atenueze slabiciunile incurabile dobandite.

Mai departe modalitatea de abordare a studiului corpului si alegerea exercitiilor fizice necesare calirii si cresterii autocontrolului depind de specificul caii abordate.

Teo despre primii pasi spre Cale

Teo: Daca vrei sa scapi de primejdia de a gresi in demersurile tale intru realizare spirituala, trebuie sa faci un efort continuu de a fi cat mai sincera cu tine insati - pina la urma toti intuim ca Paradisul inseamna intilnirea cu El si toti intuim ca El ne este f. aproape ; ce recunoastem mai greu si doar tangential este ca intuim si ca apropierea de El e sinonima cu indepartarea de lume si lumesc, domeniu de care adesea sintem nemultumiti, dar mai mereu familiari.

Cati dintre cei ce isi inalta gandul catre Dumnezeu nazuiesc cunoasterea Lui efectiva si cati o fac doar pt a cere ceva dintre cele lumesti? Ne purtam precum o femeie care cere de la sot bani pt a-i cheltui cu amantul, sau precum un adolescent care vrea sa fie tratat ca un adult cand se pune problema drepturilor, dar ca un copil cand vine rindul indatoririlor.

　 　

Da, asa se intimpla oricui aflat la inceputul studiului de sine, sa afli ca mintea e doar un instrument pt cunoastere, si ca ea insasi nu cunoaste, e o mare surpriza. E la fel si cu simturile, exemplu: fara ochi nu vedem, dar ochiul insusi nu vede.

Tot adevarat este ca inceputul pe Cale e conditionat de bunastarea trupeasca (sanatate, seninatate...); pe parcurs aceasta dependenta isi pierde din putere, dar e vitala inceputului. La fel se intampla cu toate cele ce tin de traiul in lume, isi pierd puterea de a conditiona progresul spiritual pe masura ce cresti in experienta.

Calea spirituala

Amidi: Mi-am acordat un pic mai mult timp pentru a ma gandi la dialogul nostru. Nu vreau sa fac presupuneri inutile, motiv pentru care te voi intreba direct ceea ce mi se pare neclar.

Iti multumesc inca o data pt increderea pe care o acorzi intentiilor mele. Chiar imi doresc sa stiu, sa simt, sa (ma) descopar, sa evoluez, sa constientizez, sa iubesc ......mai mult........atat cat imi permite nivelul meu actual.

Teo: Incep prin a te asigura ca in ce priveste rabdarea mea nu trebuie sa-ti faci griji; motivul pt care raspund sau nu unei solicitari in cele ale spiritului nu tine nicidecum de durata ci doar de sinceritatea solicitarii. Pe de alta parte va trebui sa tii seama ca si eu, la fel ca oricine, sint conditionat in indeplinirea promisiunilor (responsabilitati asumate).

Amidi: Desigur, 1000 de carti teoretice nu fac cat o experienta unui singur minut de simtire. Insa aceste experiente, necoordonate cum trebuie, ma sperie. Ma sperie pt ca nu stiu indeajuns de mult?

Teo: Acum, sa revenim la incercarea mea de a-ti schita despre ce si cum e cu Calea spirituala. In prima instanta e necesar sa subliniez ca una este incercarea de a intelege asa, ca pt cultura generala, despre ce este vorba in domeniul unei practici spirituale, si alta e practicarea in sine. Pina acum am raspuns primului tip de solicitare. Pt a trece la cel de al doilea tip, inainte de toate, e nevoie sa ne cunoastem mai bine, nevoie data mai ales de necesitatea comunicarii dincolo de cuvant.

Eu despre mine

Amidi: Am observat in mailul tau anterior ca incercat sa tragi niste concluzii, in urma unei analize asupra mea. Trebuie sa iti fac cateva marturisiri legate de mine. Sunt foarte greu de incadrat in niste tipare, foarte dificil de inteles si de descifrat........nu dintr-o dorinta speciala de a fi misterioasa, ci pentru ca asa simt eu sa ma expun in fata oamenilor. Nu imi place sa creez asteptari legate de　mine si nu prea imi plac incadrarile, limitarile, atribuirile. Eu cred in complexitatea fiintelor si a sufletelor........am invatat ca pot fi surprinsa si de cel mai simplu lucru ce exista pe Pamant......Esenta este dificil de intrevazut................iar analiza, modul de operare　nu ar trebui　sa fie　rational cat spiritual cand operam cu concepte legate de suflet.

　

Multi ani la rand mi i-am petrecut incercand sa ma inteleg, minte si suflet, sa ma cunosc, sa imi recunosc emotiile si sentimentele, sa imi testez limitele, sa cresc - spiritual si sa ma dezvolt. A fost si este o preocupare constanta. Am inteles despre mine cateva lucruri:

　

Ca traiesc pentru a simti si a iubi, ca doresc sa cunosc cat mai multe, ca sufar de prea multe ori din sinceritate, naivitate 　si bunatate dar nu pot fi altfel in relatia cu ceilalti, ca am ramas un copil - instinctiv, curajos, visator - pentru care binele　 si fericirea sunt posibile. Sunt o idealista si cred in bine si in adevar. Sufar de multe ori cand ma simt singura si neinteleasa in lumea mea perfecta. Cred ca frumosul se naste din simplitate si puritate.

Ma emotioneaza profund si imi ating sufletul - binele facut intre oameni, daruirea, frumusetea, fericirea. Sunt sensibila, empatica si..........foarte sincera......cu mine si cu ceilalti. Cred in lumina care domina si biruieste intunericul. Fac doar ceea ce simt ca imi place si rezoneaza cu mine. Nu fac compromisuri legate de fericirea mea interioara. Recunosc repede oamenii care imi seamana. Ma simt atrasa de cei care sufera interior si responsabila pentru a le diminua suferinta, a le creste gradul de multumire si implinire si a le spori constientizarea.

　

Am inventat o intrebare care pentru mine reprezinta cheia catre esenta unei persoane. "Daca ti-ar fi dat un dar sau o putere, care ai vrea sa fie aceea?" Eu am raspunsul: sa picur un strop de iubire in inima tuturor fiintelor. Cred ca lumea s-ar transforma　intr-un paradis dupa aceea.

　

Care ar fi raspunsul tau la aceasta intrebare?