Vulnerabilitati

Amidi: Care crezi ca este cea mai mare vulnerabilitate a oamenilor?

Teo: Daca pornim de la principiul ca vulnerabilitatea oricarui fenomen e direct proportionala cu complexitatea alcatuirii sale, intelegem de ce omul, fiind recunoscut ca reflexie a tot ce exista, aduna in sine atitea slabiciuni. Iar daca alegem sa socotim ca fiind cel mai important parametru al alcatuirii omului virsta sa launtrica, spirituala, deducem ca perioada adolescentei duhovnicesti predispune la cele mai mari greseli. Adolescenta launtrica incepe pentru multi odata cu adolescenta biologica, dar sint putini cei care traiesc destul pentru a iesi din ea.

Aceasta perioada dintre copilaria duhului si maturitatea sa, cuprinde atit primele realizari ale adevarului ca nicaieri in ale lumii nu poti afla reazam de neclintit pentru pacea launtrica, deci nici pentru aflarea fericirii depline ori indepartarea suferintei; cit si uluirea in urma trairii primelor Revelatii in duh, cele care transforma credinta in Dumnezeu in trairea in El.

In acest rastimp se fac marile greseli, toate izvorite din pretentia noastra de a ne infrupta din Libertate fara a asculta de Lege. Este o iluzie sa crezi ca poti fi liber fara sa asculti de legile ce stapinesc teritoriul in care vrei sa evadezi.

Recunoastere si Recunostinta

Teo: Putini isi dau seama pina la urma ca atunci cind se gindesc sa isi caute Invatatorul, omul aflat intre ei si Cer, pornesc coplesiti de preconceptii, preconceptii care dau seama de ce iubesc ei de fapt - lumea. Aceasta contradictie - cautatul Celui ce ar putea sa ne ajute sa invingem lumea din launtru, pe fondul atasamentului de cele lumesti, este cauza cetii ce ne impiedica sa Il aflam.

Asadar, Invatatorul duhului tau nu-l afli cautind doar prin lume. Trebuie sa te rogi cu foc, foc atit de dogoritor incit sa poata face scrum lanturile ce te tin lipit de cele de jos. Si de vei reusi e posibil sa ai surpriza sa fi locuit o viata intreaga aproape de un Om fara sa-L fi recunoscut.

Cunoastere si/prin experienta

Amidi: Se insista mult asupra faptului ca practica (experienta directa) este superioara cunoasterii teoretice.

Teo: Vedem usor ca in fapt studiul teoretic si practica in orice domeniu sint inseparabile – studiul teoretic, oricit de scrupulos construit, ramine doar ipoteza pina cind aplicarea in fapt nu confirma, iar practica, atita timp cit e constientizata, ramine mereu si o forma de studiu.

Si cind ne referim strict la studiul si practica spirituala (inteleptii ne amintesc ca nimic din ce constientizam nu e in afara demersului spiritual personal) regula ramine valabila. De fapt principala eroare care ne ingreuneaza inaintarea pe drumul catre Desavirsire tine de neseriozitatea cu care aplicam ceea ce stim deja ca fiind bine si inconstanta cu care ne ferim sa faptuim ceea ce deja stim ca este rau. Altfel spus, nu practicam ce cunoastem si ne miram ca inaintam greoi in intelegere.

Si daca aceasta stare de fapt caracterizeaza intr-o masura mai mare sau mai mica evolutia tuturor, exista totusi si extreme care lasa cele mai putine sperante – pe de o parte sint cei care se obijnuiesc sa numeasca demers spiritual trairea prin imaginare ( facind posibile amestecuri exotice de date stiintific dovedite, cunostinte superficial insusite adunate din Marile Carti, si ipoteze pur fantastice), si cei care nu simt nevoia sa inteleaga ritul religios pe care il practica.

　

Iubirea si detasarea

TC: "Eu cred ca...., iubirea si detasarea merg mana in mana. "

Teo: "Da, tensiunea creata intre necesitatea de a fi atasat de cele ale lumii, conditie necesara pentru a putea exista – influenta si cunoaste imprejurimile, si nevoia de a te detasa, pentru a nu deveni captiv celor lumesti si pentru a putea avea o viziune de ansamblu, este pina la urma marea noastra povara, crucea ce vrem sau nu, trebuie sa o purtam . De fapt omul nu are de purtat o cruce, ci e el insusi una, intersectie a orizontalului cu Verticalul. Idealul este ca iubirea noastra sa fie egala cu detasarea noastra pentru fiecare fenomen ajuns in fata constiintei noastre - aceasta fiind de fapt starea de sfintenie."

Implicatiile sinceritatii

Amidi: Crezi ca poti fi complet sincer cu ceilalti ? Adevarul creeaza de multe ori greutati sau piedici in atingerea unui scop personal. Ce faci atunci?

Teo: Faptul ca sinceritatea este o virtute de capatai o stim mai toti. Ceea ce putini realizeaza este efectiv de ce.

Unul dintre motivele mai putin evidente este dat de faptul ca mecanismele launtrice construite pentru a fi in stare sa minti sint responsabile de incapacitatea de a vedea adevarul.

Altfel spus, exprimarea voit distorsionata construieste gresit in mintea celui ce exprima canalele prin intermediul carora acesta si recepteaza informatiile din afara. Deci informatiile din afara ajung distorsionate in mintea celui ce minte tocmai datorita distorsiunilor produse de procesul exprimarii voit neadevarate. Si astfel trebuie inteleasa expresia "mintind pe ceilalti te minti, de fapt, pe tine".

Tipuri de Calatorii

Amidi: De ce simtim constant nevoia de a calatori? Vrem sa exploram lumea, sa descoperim lucruri/locuri noi. Vrem de aceea sa mergem cat mai departe, sa evadam....Mereu spre exterior....

Teo: In primul rind nu este adevarat ca mereu simtim nevoia de a calatori in exterior. O dovada este chiar demersul nostru de pe aceasta pagina. Si chiar daca te referi la tendinta naturala a mintii de a descoperi noi si noi " peisaje", tot nu e adevarat ca ar fi o manifestare constanta.

Mintea, ca si trupul, au ca principiu formator si intretinator miscarea; deci e un instinct natural, conditie necesara existentei. Insa demersul cognitiv are ritm asemeni respiratiei – dupa o repriza de expansiune, facuta prin intermediul simturilor, vine o repriza de "rumegare" a celor descoperite. Tot asa, la un alt nivel, dupa starea de veghe a mintii urmeaza starea de somn.

Acelasi baleiaj se evidentiaza si la nivelul atentiei catre spirit/lume - cind trairea in lumesc devine dureroasa sau nemultumitoare ne indreptam instinctiv atentia catre cele de dincolo de lume, ceea ce unii numesc ale duhului, altii ale sufletului, sau ale spiritului, ori spun direct "catre Dumnezeu".

Evolutia - amintire sau creatie?

Amidi: Este evolutia o reamintire a ceea ce suntem de fapt? Sau o creatie permanenta a ceea ce este?

Teo: Si una si cealalta. Privind dinspre spirit, evolutia e reamintire; privind dinspre materie, evolutia este creatie permanenta.

Cum percepem realitatea?

Amidi: Gradul de evolutie al unei persoane este dat de gradul de ancorare in realitate al acesteia?

Teo: Evolutia launtrica, spirituala e masura a capacitatii de a percepe realitatea, nu masura a ancorarii in realitate. In mod practic toti suntem perfect ancorati in realitate, orice existenta se desfasoara cu totul in realitate.

De subliniat ca realitatea nu este atit de greu de aflat, cit este de acceptat. Atita timp cit ne identificam launtric cu eul de care ne-am trezit legati odata cu intrarea in viltoarea lumii, tremuram odata cu el intre binele si raul lui. Iar faptul ca stim acestea nu ne scapa de rau, ci doar ne indeamna sa cautam solutia dincolo de eu.

Importanta zodiilor

A.T.: Pentru ca sunt si eu tot rac si imi displace total zodia mea..., sa stii ca 50% poti sa zici ceva despre un om aflandu-i zodia: suntem sensibili, visatori, prea sensibili...

Teo: Importanta zodiei e supraevaluata. Daca analizam mai detasati vedem ca fiecare zodie are, ca medie, aceleasi sanse. Zodia, in general, ne influenteaza, dar superficial, felul in care ne manifestam. Sunt mult mai importante datul biologic, educatia, mediul apropiat in general..., dar mai cu seama cum alegem sa le folosim.

De exemplu in cazul tau, prea sensibilitatea de care spui ca esti dezamagita poate fi contrabalansata prin dezvoltarea instinctului de analiza rationala a situatiilor in care te afli.

Egoism manifest sub nume diverse...

A.T: Crezi ca exista diavoli asa cum biserica crestina ne invata, acele creaturi urate cu coarne care te sperie? Vedem fel si fel de oameni care sustin ca sunt posedati, cand eram copil credeam si imi era frica, acum parca nu mai cred, nu le vad ca pe niste creaturi urate cu cornite care ne asteapta in iad ca sa ne arda din cauza pacatelor; unii zic ca ar fi vorba de niste energii negative...

Teo: Daca analizezi atent vei vedea ca raul din tine si din afara ta e generat din egoism. Egoismul e Diavolul, "Printul lumii acestea" cum spune Iisus. Egoul e parte din constructia firii, dar asezarea egoului ca stapan al firii, aceasta este egoismul. Totul depinde unde pui Centrul.

Atunci cand nu ai in stapanire tendintele egoiste se poate numi ca esti posedat. Aceasta posedare este o constructie mentala pe care omul o realizeaza, mai mult sau mai putin constient. Cu fiecare alegere facuta privind doar la interesul ingust al unei nevoi superficiale, punem o caramida la zidirea indracirii. Si cu fiecare fapta facuta avand in vedere totul, surpam un perete din constructia raului din noi.