Amidi: Cand putem fi siguri ca ne cunoastem indeajuns de bine pe noi insine? Dar daca este o amagire faptul ca ni se pare doar ca ne cunoastem?
Sunt momente care ne surprind – emotii noi, reactii neasteptate, schimbari pe care le simtim in noi........... Oare a te cunoaste nu inseamna a reusi sa nu te mai suprinzi cu nimic? Sa ramai constient permanent de tine insuti si de cine esti? In acest moment insa este imposibila schimbarea si deci evolutia. Ce sens are cunoasterea de sine?
Teo: Trebuie sa-ti evidentiez in primul rind ca ceeea ce numim cunoastere de sine (lumea din noi si din preajma noastra) nu e tot una cu Cunoasterea de Sine (cunoasterea a ceea ce e dincolo de lume, cunoasterea cunoscatorului).
Pe orizontala cunoasterea nu-si poate afla limite, caci formele sint infinite ca varietate si in continua schimbare. Pe verticala exista o limita, dar atingerea acelei limite devine o asezare in cunoastere, mereu aceeasi cunoastere.
Sensul oricarei cunoasteri este aflarea binelui. Apropierea mai binelui da sensul oricarui demers.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu