vineri, 22 aprilie 2011

Pacatul in iubire


Amidi: Poti cadea in pacat din prea multa iubire de oameni? Ce este mai bine, sa ajuti un suflet sa il constientizeze pe Dumnezeu prezent in tot ceea ce este sau sa il faci sa respecte poruncile, pierzandu-l, acesta negasind in sine puterea de a se cunoaste pe sine sau pe Dumnezeu?

Teo: Definirea termenului "pacat" este extrem de dificila. Marii Invatatori ne spun ca orice stare in afara sfinteniei e purtatoare de pacat.

Dar cum intrebarea ta pare a se referi la posibilitatea de a gresi iubind prea mult oamenii, am sa spun ca depinde. Pilda clarificatoare in acest domeniu pentru orice crestin e cea referitoare la cele doua mari porunci. Asadar daca "…iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu toata gindirea ta" si "…pe aproapele tau ca pe tine insuti" (Matei 22.37), sigur nu gresesti.

Pentru a doua intrebare, Invatatorii spun ca bine este sa afli mai intii Drumul catre Dumnezeu si apoi vei sti cum e mai bine sa ii ajuti si pe alti sa o faca.

marți, 5 aprilie 2011

Ne bazam sau nu pe simturi?


Amidi: Despre simturi. La ce servesc simturile in cunoasterea superioara? De ce le avem daca nu ne putem baza pe ele din moment ce cunoasterea bazata pe simturi nu este cea adevarata? Ne pot ajuta simturile sa evoluam sau doar sa supravietuim?

Teo: Simturile asigura conectarea mintii la mediul extern si intern. Atita timp cit ne folosim mintea, folosim si simturile. Si asemeni mintii si simturile evolueaza si au o alcatuire stratificata. Cunoasterea prin intermediul simturilor nu e falsa in sine, ci e doar o cunoastere intermediata, calitatea simturilor fiind doar un parametru al respectivului proces de cunoastere. Altfel spus, asa cum de limpezimea mintii depinde calitatea proceselor mentale, la fel si de curatenia simturilor .

Suferinta in schimbare


Amidi: De ce Iubirea vine intotdeauna cu multa suferinta? Este suferinta un ghid ce deschide calea iubirii? Este ea focul ce modeleaza / alchimizeaza omul? Putem sa ajungem la Iubire ocolind suferinta?

Teo: Suferinta e inerenta existentei in lume, tine de esenta lumescului – aceea de a fi continua schimbare, transformare. Iubind ceea ce prin natura lui este schimbator si trecator, zidim conditiile pt suferinta. Asa se face ca nimeni in lume fiind nu poate ocoli durerea.

Nu trebuie sa uitam ca suferinta nu e durere in van, printre altele e si resortul care ne impinge la a cauta solutii si astfel este un imbold inspre progres.

Fericirea este posibila!


Amidi: Fericirea – este ea posibila pe Pamant? Seamana mai mult cu o scanteie / cu o flacara ce arde / sau cu o lumina ce ne ghideaza? Cum putem renunta la fericirea de pe Pamant pentru fericirea vesnica? Ce ne poate da aceasta forta?

Teo: In domeniul lumescului fericirea poate exista atit cit exista lucrul, fenomenul de care e legata. Fericirea vesnica nu se poate rezema decit pe ceea ce este vesnic. Deci pe nimic dintre ale lumii.

Nu la fericirile trecatoare trebuie sa renuntam, ci la atasamentul fata de ele. Forta pt a ne muta atasamentul launtric dinspre lumesc spre spiritual vine odata cu realizarea adevarului despre aceste domenii (lumesc si spiritual). Posibilitatea de a o face e deja existenta in noi, tine de esenta firii noastre.

Deasupra atasamentelor


Amidi: Despre atasamente. De ce le cream? De ce ne legam de oameni si de obiecte? Este teama de a nu ramane singuri, cu noi insine? Ne este teama de ceea ce am putea descoperi astfel incat ne pierdem in ceea ce ne inconjoara? Cum scapam de atasamente?

Teo: Venim pe lume pt ca sintem deja atasati de ea. Apoi ne atasam de ale lumii pt ca altceva nu cunoastem si pt ca fara atasament nu le poti influenta pe cele din jur. Solutia in fapt nu consta in detasarea exterioara fata de ale lumii, care nu poate fi decit relativa, viata fiind imposibila in absenta atasamentului. Solutia este in a te ridica launtric deasupra atasamentelor. Cele lumesti ale omului sint atasate de lumesc prin insasi esenta lor comuna. Detasarea de lumesc o putem face doar cu ceea ce nu-i lumesc in noi.

Iubirea (ne)conditionata


Amidi: Cum putem ajunge la iubirea neconditionata? Este iubirea un Dar divin? Suntem noi iubire insa nu suntem in stare sa o recunoastem / sa o accesam? Cum simtim iubirea? Care este legatura intre Iubire si Credinta?

Teo: In mod esential sint doua feluri de iubire in om: iubirea de lume si iubirea de Dumnezeu.

Nu exista neconditionare in manifestarea iubirii, exista diferite tipuri de conditionare si asta pt ca a iubi inseamna a crea o legatura (aceasta legatura face ca intre cel ce iubeste si cel iubit sa fie conditionare).

Daca noi consideram ca totul este un dar de la Dumnezeu, inseamna ca si iubirea este.

Privindu-ne dintr-o anume perspectiva (vezi cele de mai sus), putem zice si ca sintem iubire.

Iubirea pornita de la noi fiind un sentiment, o simtim pe masura ce devenim constienti de sentimente.

Intre iubirile unui om si credintele lui sint legaturi complexe, prin care se influenteaza reciproc.

Limitele credintei

Amidi: Cum vezi tu credinta? Este credinta limitata sau infinita? Ce anume limiteaza credinta? Este cunoasterea lui Dumnezeu o limita?

Teo: Credinta in Dumnezeu este o stare mentala construita. Precum toate cele ce exista, si evolutia mintii omului se desfasoara dupa legi.

De la un anumit nivel de constienta omul trebuie sa-si rezeme speranta dincolo de cele pe care le cunoaste direct, prin simturi, intii pt a isi ostoi nevoia de a intelege manifestarile din jur si la urma pt ca pe cele ale lumii le intelege ca fiind trecatoare, nepotrivite pt a isi rezema speranta de apoi. Asa stind lucrurile, se intelege ca limitele credintei sint date de limitele mintii.

Marii Invatatori spun despre cunoasterea lui Dumnezeu ca ar fi Desavirsirea. In ce masura o desavirsire e si limita imi e dificil de afirmat.

Predestinare si Revelatie


Amidi: Prima curiozitate este legata de predestinare si de revelatie. Revelatiile apartin doar celor alesi/initiati? Vin acestea ca o predestinare sau ca o rasplata a drumului parcurs si a virtutilor celor care primesc semne divine?

Teo: Orice tip de revelatie, fie cea de dupa efortul cunoasterii, fie Cea dobindita in Duh, este accesibila celui pregatit sa o primeasca, a fi ales insemnind chiar a fi construit in tine conditiile necesare primirii revelatiei.

Din perspectiva profunda nu exista diferenta intre predestinare si rasplata faptelor savirsite pe drumul deja parcurs.