sâmbătă, 2 februarie 2013

Marele Raspuns


Amidi: Stim ca esenta noastra este diferita de trupul, gandurile, emotiile noastre. Misterul sta in dezvaluirea motivului acestei dualitati. Il stie cineva? De ce am fost creati asa? Esenta ne leaga de Cer. Celelalte, de Pamant. Suntem deci entitati aflate intre Cer si Pamant? Sau create in Cer si aruncate pe Terra ca reflexii ale Creatorului pentru a ne perfectiona pana la a ne confunda in final cu El?   

Teo: Incepi cu: " stim ca esenta noastra este diferita de trup, …", cind in realitate e mai potrivit sa spui ca avem credinta cum ca esenta noastra ar fi dincolo de trup, gind … . Cei ce stiu, in urma perceperii directe, despre dimensiunea duhovniceasca a omului, stiu, sau sunt foarte aproape de a sti, si raspunsurile celorlalte intrebari mai sus amintite de tine. Caci se pare ca doar atunci cind devenim in masura sa percepem efectiv , direct, ca esenta firii e dincolo de trup si chiar dincolo de minte, sintem in masura sa intelegem si de ce e asa. 

Asa se face ca ne putem folosi doar de experienta drumului parcurs de cei ce au aflat marile raspunsuri, aceste raspunsuri in sine fiind neimpartasibile . Doar spre ajutorarea cautarii , toti marii Invatatori ai oamenilor au incercat si o descriere accesibila mintilor noastre a celor de dincolo de lumesc, si au insistat sa ne convinga ca omul nu e nici doar pamint si nici doar Cer, si nicidecum situat "intre", ci tocmai locul comun Cerului si pamintului, Duhului si carnii, Spiritului si materiei … . Si ca sa intelegi cit de importanta e gradarea apropierii de Esenta, am sa-ti amintesc ca celor mai avansati pe Cale li se raspunde rugaciunilor prin revelare in Duh – adica efectiv sunt pusi in "contact" cu ceea ce numim "cele Ceresti", sau " cele de Dincolo" - dar doar pentru putin timp, fiind lasati apoi sa se straduiasca singuri spre dobindirea aptitudinilor necesare Vederii . 

Si cum ar putea fi altfel, caci toti cei incepatori in ale "rapirii in Duh" recunosc mai tirziu ca au socotit ca raspuns mesajul din Revelatie, si ca mai tirziu si-au dat seama ca Revelatia in sine era Marele Raspuns.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu