Amidi: Se insista mult asupra faptului ca practica (experienta directa) este superioara cunoasterii teoretice.
Teo: Vedem usor ca in fapt studiul teoretic si practica in orice domeniu sint inseparabile – studiul teoretic, oricit de scrupulos construit, ramine doar ipoteza pina cind aplicarea in fapt nu confirma, iar practica, atita timp cit e constientizata, ramine mereu si o forma de studiu.
Si cind ne referim strict la studiul si practica spirituala (inteleptii ne amintesc ca nimic din ce constientizam nu e in afara demersului spiritual personal) regula ramine valabila. De fapt principala eroare care ne ingreuneaza inaintarea pe drumul catre Desavirsire tine de neseriozitatea cu care aplicam ceea ce stim deja ca fiind bine si inconstanta cu care ne ferim sa faptuim ceea ce deja stim ca este rau. Altfel spus, nu practicam ce cunoastem si ne miram ca inaintam greoi in intelegere.
Si daca aceasta stare de fapt caracterizeaza intr-o masura mai mare sau mai mica evolutia tuturor, exista totusi si extreme care lasa cele mai putine sperante – pe de o parte sint cei care se obijnuiesc sa numeasca demers spiritual trairea prin imaginare ( facind posibile amestecuri exotice de date stiintific dovedite, cunostinte superficial insusite adunate din Marile Carti, si ipoteze pur fantastice), si cei care nu simt nevoia sa inteleaga ritul religios pe care il practica.
