Amidi: De ce am mereu tendinta de a astepta ca Lumina/Adevarul/Salvarea sa vina din afara? Lumina generalizata care sa cuprinda totul – acei 2000 de ani de Lumina, de Paradis terestru despre care tot circula informatii si la care ar trebui sa fim martori pt ca noi am ales asta cu mult timp in urma.
Sau astept si accept Lumina sub forma de informatie pe care o primesc de la altii pentru ca eu cred ca altii au ajuns la ea si o vor impartasi cu mine. Adica altii sunt mai indreptatiti/merituosi decat mine sa detina adevarul.
Sau cer Lumina dinspre Sursa cea mai inalta, Dumnezeu, care este undeva in Ceruri, deci tot exterior.
De ce este atat de greu sa o gasesc, constant, in mine? Pentru ca desigur, momente de Lumina simtim cu totii in interior. Dar doar clipe, sclipiri fugare?
Teo: Pentru a putea sa iti dau cit de cit un reper pentru un eventual raspuns la prima intrebare, trebuie sa clarific intii la care anume dintre raporturile interior–exterior ne referim. Atunci cind ne folosim mintea pentru a intelege cum functioneaza lumea din jurul nostru o facem , in mod obisnuit, ca pe un demers indreptat catre exterior. Atunci cind incercam sa observam si sa intelegem fenomene care se desfasoara in perimetrele trupului nostru, simturilor noastre, eului nostru si intelectului nostru, simtim, in mod obisnuit, ca lucram in interior. Ceea ce face insa diferenta dintre interior si exterior este locul in care ne asezam pentru implinirea demersului respectiv, punctul din care privim.
Daca realizezi ca totul, si cele de care esti constient la un moment dat si cele ramase in afara constientei, sint ale Lui, in El - adica inclusiv propria minte si propriile ginduri, intelegi de ce este gresit sa spui ca Il poti astepta pe Dumnezeu sa vina/arate de undeva din exteriorul tau.
